Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cezar Preda, vicepreşedinte PDL, despre accidentul de avion din Munţii Apuseni

invitatul-diminetii-cezar_preda.jpg

Cezar Preda cere demisia ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, după accidentul de avion din Apuseni

"Presiunea va fi mare şi va veni rândul şi ministrului Transporturilor, care nu s-a implicat absolut deloc. Şi bineînţeles, cu o mare-mare excepţie, aceea a primului-ministru, care încă nu realizează că miniştrii pe care domnia sa îi conduce nu sunt în stare să fie alături de români, la greu".

"Dacă e vorba de onoare şi despre normalitate, cum invoca fostul ministru de Interne, Radu Stroe, aseară, aceste două lucruri nu se puteau întâmpla decât luni seară, când ministrul îşi dădea demisia de onoare, pentru a fi o ţară normală. Dacă şi-a dat demisia după patru zile la presiuni, la negocieri, la încercări de a ascunde sub preş, a intrat în purul stil românesc, acela de... lumea e veşnică şi nu pleacă decât acarii Păun din toate poveştile tragice ale românilor. Stroe nu a făcut excepţie şi şi-a dat valoarea ieri cu vârf şi îndesat".