
Invitatul dimineţii
18 Iunie 2014
Andrei Chiliman, prim-vicepreşedinte PDL, despre fuziunea cu PNL
invitatul-diminetii-andrei_chiliman.jpg

Andrei Chiliman ar prefera ca numele PNL să rămână intact, după fuziunea cu PDL
"Este vorba de un gest politic care trebuie făcut, în aşa fel încât chiar dacă juridic lucrurile pot să dureze, că pot să apară contestaţii sau alte asemenea, organizaţiile să poată să facă această unificare şi să lucreze împreună încă din toamna acestui an, cât de rapid posibil. Ea (fuziunea-n.r.) trebuie făcută şi cred că toţi cei care vor într-adevăr o dreaptă unită trebuie să lase toate orgoliile, toate problemele care ar putea să ne despartă şi să se alăture acestui proces de unificare a dreptei".