Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sulfina Barbu, vicepreşedinte PDL, despre fuziunea cu PNL

invitatul-diminetii-sulfina_barbu.jpg

Sulfina Barbu anunţă că partidul rezultat în urma fuziunii PDL-PNL va avea doi co-preşedinţi

"Structura de conducere a noului partid va avea acele domenii de profesionalizare şi anume comisiile de specialitate, la care Partidul Democrat Liberal ţine foarte mult şi am insistat să rămânem pe această structură. Vicepreşedinţii, secretarii executivi vor fi aleşi pe aceste comisii de specialitate, care sunt extrem de importante".

"Există prevederi tranzitorii, până la 1 ianuarie 2015 o etapă, până la 1 ianuarie 2017 a doua etapă. Cu siguranţă, în această perioadă tranzitorie vom avea doi co-preşedinţi la fiecare nivel, la nivel naţional, nivel judeţean, nivel local şi anume preşedintele fostului PDL şi preşedintele fostului PNL vor fi co-preşedinţii noii formaţiuni, iar Birourile Permanente de conducere se vor reuni de la cele două partide şi va fi o conducere comună, dar sigur, în raport de unu la unu, până la alegerile interne din noul partid".