Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Răzvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie, despre gazele din Rusia

invitatul_diminetii_-_razvan_nicolescu.jpg

România nu-şi poate ajuta vecinii cu livrări de gaze, spune Răzvan Nicolescu

"În momentul de faţă nu sunt probleme. Cred că suntem suficient de independenţi în aşa fel încât să trecem această iarnă fără probleme, indiferent de ce s-ar putea întâmpla în estul României".

"România are două probleme în a-şi ajuta vecinii. Prima problemă este capacitatea tehnică de export, care nu există, decât într-o măsură extrem de limitată către Republica Moldova, dar vorbim de cantităţi mici, doar de 14 mii de metri cubi de gaz natural pe oră. Avem o capacitate tehnică extrem de limitată de a trimite gaz în ţările din jurul nostru. A doua problemă este legată de situaţia noastră. Din toate analizele noastre, vom face faţă cu succes unei situaţii dificile, dar nu suntem în măsura, cel puţin deocamdată, de a-i salva pe alţii, suntem în măsura de a avea grijă de noi înşine. Sigur, există obiectivul acesta stabilit, fixat de primul-ministru Ponta, care este un obiectiv extrem de realist şi de realizabil şi anume ca România în perspectiva anului 2019-2020 să devină complet independentă de importurile de energie, în special datorită producţiei noi din Marea Neagră, atunci vom vorbi şi de o posibilitate de a ajuta eventual ţările din jurul nostru. Însă acest lucru se va întâmpla într-un orizont de timp de patru-cinci ani de zile".

 
Interviu: Cosmin Ruscior in dialog cu Răzvan Nicolescu