
Invitatul dimineţii
Theodor Stolojan, eurodeputat PDL, despre alegerile prezidenţiale
invitatul-diminetii-theodor-stolojan.jpg

"Sunt două elemente noi care definesc această campanie electorală, comparativ cu precedentele. În primul rând, cetăţenii români care locuiesc în afara României doresc să participe la vot într-un număr mult mai mare decât până în prezent şi din păcate, actualul Guvern nu doreşte să le asigure condiţii (...). Acest Guvern ştie foarte bine că românii de acolo nu-l susţin pe Ponta şi în consecinţă se opun înfiinţării mai multor secţii de votare. Al doilea element care defineşte această campanie electorală, indus de către PSD este coborârea campaniei electorale la un nivel primitiv. Ne întâlnim cu idei lansate în spaţiul public de către PSD, că Iohannis ar dori ruperea Ardealului de România. Alţii din păcate apelează la ideea că dacă eşti cetăţean român de altă etnie, n-ai dreptul să fii ales, să candidezi pentru Preşedinţia României".