Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial, despre bilanţul lui Traian Băsescu

sebastian_lazaroiu_fost_consilier_prezidential_despre_bilantul_lui_traian_basescu.jpg

Sebastian Lăzăroiu crede că Traian Băsescu a schimbat România la faţă.

"După aceste două mandate, faţa României s-a schimbat foarte mult, dacă am fi sinceri cu noi şi am compara cu ce era în 2004, înainte de 2004 şi cum suntem acum în 2014, am vedea multe schimbări în multe domenii. Cred că două sectoare au fost schimbate esenţial, politica externă a României şi justiţia, în aceste două mandate".

"Sunt şi lucruri mai puţin observabile chiar la nivelul oamenilor de rând, cetăţenilor şi anume faptul că poate înţeleg mai mult acum decât cu zece ani în urmă ce înseamnă instituţiile, cum funcţionează instituţiile. Din punctul ăsta de vedere, Traian Băsescu a fost un fel de învăţător, un fel de pedagog, a făcut şi genul ăsta de pedagogie, sigur, prin ieşirile sale publice, prin stilul său conflictual, dar în felul ăsta a pus în evidenţă funcţionarea instituţiilor şi culmea, le-a şi făcut să funcţioneze".