Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD, despre sistemul de vot

ilie_sarbu_liderul_senatorilor_psd_despre_sistemul_de_vot.jpg

Senatorul PSD, Ilie Sârbu, critică votul uninominal.

"Eu am susţinut de la început că uninominalul e o prostie. Îmi amintesc că atunci şi domnul preşedinte Iliescu avea aceeaşi părere, într-o şedinţă a noastră de Birou şi am ajuns la concluzia asta mult mai târziu. Dar am fost luaţi cu toţii de val şi noi şi Puterea de atunci şi toată lumea. Iată că n-a fost o situaţie fericită şi bănuiam că aşa se întâmplă".

"Fiecare într-un Colegiu mai mic, ştiţi bine cum se pot lua voturile şi cine le poate lua. Cert e că nu s-a ridicat în nici un fel calitatea actului parlamentar şi am văzut lucrul ăsta, la multe comisii nu avem specialişti, fiindcă dacă-i vot uninominal, câştigă cel care are şanse acolo, în Colegiul lui, nu se mai face o analiză la centru, să ştii bine ce nevoie ai de câţi medici, de câţi ingineri, de câţi economişti, de câţi profesori, ştiţi bine distribuţia pe comisii. Şi atunci suplinim cu oameni care n-au o specialitate pe nici un domeniu sau pe domeniul respectiv şi lucrurile sau legile până la urmă ies aşa cum ies".

 
Interviu: Cosmin Ruscior, în dialog cu Ilie Sârbu