Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ofensiva Alep, punct de cotitură în războiul sirian

Ofensiva regimului de la Damasc asupra orașului Alep, sprijinită de forțele aeriene ruse, reprezintă un punct de cotitură în războiul din Siria, declară pentru RFI analistul de politică externă Iulian Chifu, președintele Centrului de Prevenire a Conflictelor.

Iulian Chifu spune că operațiunile militare de la Alep vor duce la prelungirea conflictului și vor pune  Europa sub o nouă presiune migraționistă.  La aceasta se adaugă presiunea specială pusă pe cancelara germană Angela Merkel. ”Presa din Europa vorbește deja despre faptul că Vladimir Putin vrea să o răstoarne pe Angela Merkel”, a spus Iulian Chifu.
 
El apreciază că ofensiva de la Alep este în aceeași măsură și o consecință a eșecului politicii președintelui Barack Obama în regiune. Ceea ce se întâmplă acum îi contrazice pe cei care susţineau că ar exista o înțelegere SUA-Rusia, dincolo de negocierile de pace de la Geneva, crede analistul. De asemenea, Turcia își vede spulberate planurile de a-l răsturna de la putere pe Bachar Al-Assad și de a prelua controlul asupra zonei sunnite.
 
Iulian Chfu afirmă că participarea președintelui Klaus Johannis la conferința de securitate de la München marchează revenirea României la un statut privilegiat în politica europeană față de vecinătatea estică.
 
Evenimentul anual de la München va avea loc între 12 și 14 februarie, iar președintele Johannis va fi vorbitor principal într-un panel consacrat situației din Republica Moldova.