Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Eurodeputatul Siegfried Mureșan la RFI: Guvern politic, nu tehnocrat, după alegeri

România are nevoie de un guvern politic după alegeri. Iar premierul Dacian Cioloș trebuie să decidă în ce formulă politică va intra, în caz că dorește să continue actul guvernării. O spune la RFI europarlamentarul Siegried Mureșan, prim-vicepreședinte al PMP.

El afirmă că soluția unui guvern tehnocrat a fost valabilă numai în contextul politic din toamna trecută, pe fondul prăbușirii încrederii publice în politicieni.

”Acest guvern a luat ființă, așa cum știm, într-un moment în care neîncrederea oamenilor în politicienii trecutului era foarte mare. În acel moment un guvern care să gestioneze țara un an de zile, până la alegeri, era cea mai bună soluție, dar după alegeri cred că trebuie să existe un guvern politic. În fond pentru asta se fac alegeri. Cred că este prea devreme acum să discutăm despre persoane, însă având în vedere situația existentă acum în Europa, este clar că România trebuie reprezentată de oameni politici activi, credibili și competenți. În ceea ce privește viitorul premierului, cred că domnia sa este cel care trebuie să ne spună dacă își dorește să continue actul guvernării și în ce formulă politică. Până nu vom cunoaște aceste lucruri ar fi neserios din partea mea să speculez pe această temă”.