Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Japonia se află "în stare de alertă"

jurnal-rfi-13h.jpg

Jurnal de ştiri. Ediţia orei 13.00

Jurnal de ştiri. Ediţia orei 13.00

Japonia se află "în stare de alertă" pentru a intercepta, în caz că va fi necesar, o rachetă nord-coreeană, anunţă ministrul nipon al apărării. Phenianul a sugerat iminenţa unui atac cu rachete sau realizarea unui nou test nuclear.

În Polonia au loc astăzi ceremonii de comemorare a fostului preşedinte, Lech Kaczynski, care a murit acum trei ani într-un accident de avion în Rusia. Opoziţia anunţă proteste împotriva concluziilor oficiale ale anchetei şi susţine în continuare ipoteza unui complot.

În România, inflaţia fost în martie de numai 0,04 %, anunţă Institutul Naţional de Statistică. Rezultatul este urmare a unei uşoare creşteri a tarifelor serviciilor şi unei uşoare scăderi a preţurilor produselor alimentare şi nealimentare.

Guvernul ar urma să aprobe, în şedinţa de azi, proiectul legii retrocedării proprietăţilor confiscate de regimul comunist. Săptămâna viitoare, executivul ar putea să îşi asume răspunderea în parlament pentru acest document.