Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


PSD vrea prescrierea conflictului de interese și a incompatibilității

radulescu.jpg

Image source: 
Camera Deputatilor

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, alături de alţi peste o sută de parlamentari social-democraţi, au înregistrat o iniţiativă legislativă potrivit căreia faptele săvârşite de persoanele în demnităţi sau funcţii publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.

Principalul iniţiator al proiectului de lege e deputatul PSD Cătălin Rădulescu, condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare în decembrie 2016 pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare că acte de comerţ, incompatibile cu funcţia. Prin proiectul său, susținut de colegii de partid, în lege se va introduce un termen de prescripţie a faptelor în caz de conflict de interese sau incompatibilitate. Motivul : şi în materia mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică, mai precis prescripţia răspunderii penale. ”Nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte să fie imprescriptibile”, mai spun inițiatorii. Vă amintim că Parlamentul a modificat deja Legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, demers atacat la Curtea Constituțională de opoziție. La iniţiativa deputatului PSD Florin Iordache, s-a decis că interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor descoperiţi de ANI în conflict de interese în perioada 2007 - 2013 încetează de drept. Prin urmare, 675 de parlamentari, primari, președinți de consilii județene și consilieri ar putea scăpa acum de sentințele Agenției de Integritate, în cazul în care acestea nu sunt definitive sau dacă nu au fost aplicate sancțiuni.

 

713