
Justiţie
UPDATE - Inspecția Judiciară, anchetă la DNA. Unii inculpați acuză presiuni ale șefei DNA
dna_1.jpg

Ministrul justiţiei Tudorel Toader a declarat că nu sesizează Inspecţia Judiciară pentru că ar însemna o întârziere, spunând că are ca variante să prezinte oricând raportul privind DNA sau să prezinte în Parlament raportul privind Ministerul Public.
Tudorel Toader a precizat că raportul va conţine o măsură, fără a spune care va fi aceasta. ”Nu voi sesiza Inspecţia Judiciară. Consider că la acest moment nu mai e necesară sesizarea, pentru că, dacă aş sesiza, ar trebui să aştept rezultatele verificării. Au ieşit multe la iveală. Dacă lucrurile aşa stau, este bine ca românii să cunoască adevărata faţă a modului în care uneori se face activitatea de urmărire penală, să vadă modul în care se respectă prezumţia de nevinovăţie. Am raportul privind DNA şi îl pot prezenta oricând. Există şi varianta prezentării în plenul Parlamentului a unui raport de sinteză privind activitatea Minsiterului Public. Voi vedea care este varianta cea mai recomandată şi completă, şi rapidă”, a declarat Toader.
El a făcut aceste declarații din Japonia unde spune că are programate întâlniri importante până vineri, dar, dacă este necesar, se poate întoarce mai devreme în România.
Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public în legătură cu DNA. Ancheta vine după ce postul Antena 3 a difuzat înregistrări furnizate de fostul deputat Vlad Cosma, care a acuzat DNA că fabrică dosare şi a prezentat înregistări ale unor discuţii pe care le-ar fi avut cu procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea, de la DNA Ploieşti.
Răspunsul DNA Ploiești
DNA Ploieşti nu a falsificat niciodată probe şi a respectat întotdeauna legea, a declarat, într-o conferinţă de presă, şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea. El a spus că procurorii structurii pe care o conduce au fost avertizaţi de persoane din anturajul lui Vlad Cosma că va urma un atac, ceea ce s-a şi întâmplat, dar nu vor ceda presiunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive. Şeful DNA Ploieşti a precizat că a solicitat Inspecţiei Judiciare să facă verificări, fiind în joc reputaţia procurorilor.
”Niciodată nu au fost falsificate probe, sunt susţineri pe care le fac inculpaţii în dosare. Au fost controale, s-a constatat că la DNA Ploieşti a fost respectată legea de fiecare dată. Nu va puneţi întrebarea de ce discuţiile sunt duse în afara cadrului judiciar? Pentru a fi făcute tot felul de alegaţii. Nu am falsificat nicio probă”, a afirmat Onea.
Şeful DNA Ploieşti a mai spus că la această structură nu a existat nicio situaţie deosebită în care să se fi constatat că probele au fost nelegal administrate.
Procurorul Lucian Onea a mai spus că ”tot ce s-a prezentat la TV este o variantă denaturată, personală, a lui Vlad Cosma, care speră ca până la termenul următor al procesului să scape”. ”Indiferent de metodele folosite, de intimidări, de şantaj, nu o să cedăm preciunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive şi vor să ne compromită şi să ne demobilizeze”, a mai spus procurorul.
Voia cineva grăbirea unui dosar sau altul?
De asemenea, în emisiunea de la Antena 3 a intervenit şi procurorul Mihaiela Iorga, care spunea că şefa DNA Laura Codruţa Kovesi a chemat-o şi a întrebat-o dacă nu poate urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier, argumentul lui Kovesi fiind că acesta o va numi ministru al Justiţiei pe Dana Gîrbovan, şefa UNJR, ceea ce nu ar fi bine pentru DNA. De asemenea, Iorga a vorbit şi despre imixtiuni ale lui Kovesi în dosare.
Judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedinte al UNJR, afirmă că singurul care i-a propus tangenţial ocuparea funcţiei de ministru al Justiţiei a fost Sorin Grindeanu, lucru pe care ea l-a făcut public la acel moment. Ea îi cere procurorului Mihaiela Iorga să prezinte toate detaliile pe care le deţine în legătură cu situaţia relatată de aceasta, potrivit căreia şefa DNA Laura Codruţa Kovesi a chemat-o şi a întrebat-o dacă nu poate urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier, argumentul fiind că acesta o va numi ministru al Justiţiei pe şefa UNJR, ceea ce nu ar fi bine pentru DNA.
”Am ascultat stupefiată afirmaţiile doamnei procuror Mihaela Iorga Moraru, făcute în seară zilei de 11 februarie 2018, în care a afirmat că doamna procuror-şef DNA Laura Codruţa Kovesi i-a cerut să urgenteze un dosar cu un ministru, deoarece numele acestuia era vehiculat că viitor premier. Îi solicit public doamnei procuror Iorga Moraru să dezvăluie concret tot ce ştie despre acea situaţie, deoarece este în interesul democraţiei şi al justiţiei din România să ştim cine e acel ministru şi când a avut loc discuţia. Sunt şi eu curioasă, la fel că toţi românii, cred, să aflu cine a fost acel ministru despre care s-a cerut să i se urgenteze dosarul pentru că m-ar propune ministru al justiţiei”, scrie Gîrbovan într-o postare pe Facebook.
Ea precizează că singura dată când i s-a propus, tangenţial, dacă ar lua în calcul să accepet să ocupe poziţia de ministru al justiţiei a fost de către premierul Sorin Grindeanu, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu acesta pe data de 15 februarie 2017, lucru pe care l-a declinat. ”Întâlnirea respectivă a fost cerută de premierul Grindeanu, iar agenda discuţiei a fost strict legată de chestiuni ce ţin de justiţie, cum ar fi degrevarea instanţelor, temele din Memorandumul privind justiţia precum şi restantele salariale. Nu a existat pe agendă prealabilă a discuţiei vreo referire la numirea ministrului justiţiei. În cadrul discuţiei, referirea la ocuparea funcţiei de ministru al justiţiei a fost făcută tangenţial, am declinat-o, şi am mers mai departe cu temele pe care le-am avut pe agendă. Am postat pe Facebook acest lucru pe data de 21 februarie 2017, tocmai pentru a nu lasă loc speculaţiilor”, precizează judecătoarea, adăugând: ”În afară de acea discuţie, nimeni altcineva nu a discutat cu mine ocuparea acelei funcţii, şi cu atât mai mult nu am făcut-o eu”.
Ea consideră şocant să afle că procurorilor din cadrul DNA li se dădeau instrucţiuni pentru a urgenţă anumite dosare cu scopul de a influenţa decizii politice ori numiri în funcţii publice.
DNA dezminte tot
Direcţia Naţională Anticorupţie respinge veridicitatea declaraţiilor fostului deputat Vlad Cosma, care a acuzat instituţia că fabrică dosare şi a prezentat înregistări ale unor discuţii pe care le-ar fi avut cu procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea, de la DNA Ploieşti. ”Difuzarea înregistrărilor, cum - de altfel - a afirmat și unul dintre cei doi interlocutori, are ca scop compromiterea procurorilor și a ofițerilor de poliție care au instrumentat cauzele privind pe Cosma Mircea, Cosma Vlad și pe fostul deputat Ghiță Sebastian Aurelian, în condițiile în care pe rolul ICCJ se află dosarul penal cu termen la data de 19 februarie 2018. La acest moment, alte detalii nu pot fi furnizate, deoarece aspectele menționate fac obiectul unui dosar penal având ca obiect, între alte infracțiuni, și infracțiunea de șantaj”, precizează DNA.
Totodată, Laura Codruţa Kovesi respinge şi afirmaţiile procuroarei Mihaiela Iorga despre urgentarea dosarului unui fost ministru, care ar fi ajuns la un moment dat în cărţi pentru postul de premier. ”Nu a existat nicio discuție cu vreun procuror din DNA sau cu inculpata Moraru Iorga Mihaela despre un dosar despre vreun ministru care putea să ajungă premier”, a fost replica procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Reacțiile politice
Nu am avut încă o discuţie cu ministrul Justiţiei pe tema acuzaţiilor care se aduc Direcţiei Naţionale Anticorupţie, spune premierul Viorica Dăncilă, care consideră că ”lucrurile sunt îngrijorătoare”. Dăncilă a afirmat că nu este într-o situaţia ”confortabilă”, având în vedere că în înregistrările difuzate se vorbea despre fabricarea unor probe chiar în cazul unui posibil premier.
O reacție a fost și din partea președintelui PSD Liviu Dragnea. ”Încep să apară tot mai multe dovezi legate de statul paralel, despre această mafie care încearcă să dețină puterea în România, în mod nelegitim”, a afirmat Dragnea. El mai afirmă că, dacă înregistrărite prezentate în spaţiul public se dovedesc adevărate, ”avem elemente de poliţie politică în România”. ”Cel mai important lucru este că Inspectia Judiciară s-a autosesizat. Eu cred că trebuie făcută o anchetă rapid pentru a vedea dacă înregistrăzile sunt adevărate, şi par adevărate, şi trebuie luate măsuri rapid pentru că astfel de practici să nu se mai întâmple în România”, a spus liderul PSD.
Acesta a mai spus că nu o cunoaşte pe Mihaiela Iorga, dar că ”se pare că are o oarecare credibilitate”.
În discuție a intervenit și secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu, care spune că s-ar fi aşteptat deja la măsuri şi reacţii şi pentru că acestea nu au venit, face apel la ministrul Justiţiei: ”Tudorele, fă ceva că nu se mai poate!”. ”Trebuie luate măsuri concrete, adică aşteptam deja dimineaţă o reacţie a procurorului general, nu a venit, aşteptam reacţie a ministrului Justiţiei, n-a venit, aşteptam Corpul de Control al Ministrului Justiţiei să facă deja ceva în sensul ăsta, aşa că fac un apel la dl Tudorel Toader, în mod foarte clar: Tudorele, fă ceva că nu se mai poate! Deci lucrurile au ajuns la paroxism, adică nu există pe planetă un loc în care se produc astfel de lucruri ciudate şi nefireşti. Aseară m-am uitat şi eu ca şi poate milioane de români la aceste dezvăluiri şi am fost nu că şocat, e demonstraţia clară că lucrurile sunt stricate total aici, la noi şi că trebuie făcut ceva acuma, suntem la ultima secundă, suntem la 12 fără o secundă”, a declarat Codrin Ştefănescu.
Întrebat împotriva cui ar trebui să ia Tudorel Toader aceste măsuri, el a răspuns: ”Habar nu am, nu ştiu exact dacă trebuie revocaţi oamenii ăştia, dacă trebuie deschise nişte anchete penale, dacă trebuie demişi astăzi, dar trebuie făcut ceva urgent pentru că lucrurile au luat-o razna total în România şi eu atrag atenţia ca făcând parte dintr-un partid care a fost votat în mod special pentru a face dreptate în România: în fiecare zi apar astfel de dezvăluiri, în fiecare zi ni se spune din interiorul sistemului ce nenorociri şi chestii toxice se pot face, ce chestii oribile se pot produce şi în acelaşi timp văd că oameni care au funcţii numite pentru a lua aceste măsuri nu le iau”.