Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Percheziții la sediul Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți

cernauti.jpg

Foto: Dragoș Olaru

Angajaţii Serviciului de Securitate al Ucrainei din Cernăuţi cercetează conducerea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru unele materiale care conţin „apeluri la încălcarea integrității teritoriale a statului”, anunță bucpress.eu, cu precizarea că este vorba de prezentarea unei hărți a României Mari (unde este și nordul Bucovinei inclus) în timpul unui eveniment public din Cernăuți.

Cu toate că pe website-ul Serviciului de Securitate nu se amintește despre care asociație este vorba, presa din Ucraina, inclusiv unele posturi de televiziune, au realizat reportaje cu filmări ale sediului Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, amintesc jurnaliștii de la bucpress.eu. Acești spun că “anchetatorii au constatat că membrii societății au distribuit literatură în care se face apel la restabilirea „adevărului istoric”, prin anularea unor documente internaționale (pactul Ribbentrop-Molotov) și readucerea nordului Bucovinei, Basarabiei de Nord și Basarabiei de Sud în componența României. Serviciul de Securitate scrie că va publica rezultatele anchetei în desfășurare”.
Contactat de BucPress, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” Vasile Tărâțeanu, a spus că în timpul perchezițiilor au fost ridicate toate hărțile României anului 1918, revistele „Glasul Bucovinei”, ziarul „Neamul Românesc” și unele cărți de istorie.

MAE, despre perchezițiile de la Cernăuți

Ministerul Afacerilor Externe Român informează, într-un răspuns la solicitarea AGERPRES, că au existat discuţii între autorităţile române şi cele ucrainene cu privire la percheziţiile efectuate la Centrul Cultural "Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuţi, iar accentul a fost pus pe necesitatea respectării drepturilor minorităţii române în ţara vecină.

"În cadrul unei întrevederi avute luni, la sediul MAE, la nivel de secretar de stat, au fost solicitate ambasadorului Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, elemente suplimentare referitoare la circumstanţele efectuării de percheziţii la Centrul Cultural "Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuţi", precizează MAE. Cu acest prilej, arată sursa citată, "partea română a subliniat necesitatea ca autorităţile ucrainene să asigure respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi să evite orice acţiuni de natură să ducă la încălcarea acestora sau care să fie interpretate ca elemente de intimidare". Percheziţiile au avut loc în cadrul unui dosar penal intentat în baza articolului 110 al Codului Penal al Ucrainei. "Angajaţii SBU au constatat că hărţile au fost imprimate pentru promovarea 'aniversării' în Ucraina a 100 de ani de la crearea 'României Mari'", se menţionează în comunicatul SBU, citat de media de la Kiev.

 

 

522