Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Adina Florea, propunerea lui Toader la șefia DNA

dna_bun.jpg

În 9 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi
În 9 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi
Image source: 
Wikimedia Commons

Adina Florea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, este propusă de ministrul Justiţiei pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Propunerea ministrului Tudorel Toader pentru conducerea DNA urmează să fie trimisă CSM, pentru avizul consultativ, apoi preşedintelui Klaus Iohannis, în vederea numirii în funcţie. Pentru postul de procuror-şef al DNA au existat şase candidaturi. Anunţul a fost făcut de Ministerul Justiţiei, iar la scurt timp site-ul instituţiei nu a mai putut fi accesat.

Adina Florea este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Timp de mai mulţi ani, Adina Florea a condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, ulterior ocupând şi funcţia de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Propunerea ministrului Justiţiei va fi înaintată Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, pentru obţinerea avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui, în vederea numirii în funcţia de conducere.

Ceilaţi cinci candidaţi pentru postul de procuror-şef al DNA au fost: Nicolae Lupulescu, procuror la Secţia Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, detaşat la Ministerul Apărării Naţionale, în martie 2016, pentru o perioadă de trei ani, Gabriela Scutea de la Parchetul Curţii de Apel Braşov, fost procuror general adjunct al României şi fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Paula Tănase de la Parchetul Curţii de Apel Galaţi, care  a candidat şi în 2012 pentru conducerea DNA, Sorin Armeanu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, şi Andrei Bodean, procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, care a instrumentat dosare vizându-i pe Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu.

Interviurile susţinute de cei şase candidaţi pentru postul de procuror-şef al DNA s-au desfăşurat luni şi marţi la Ministerul Justiţiei.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spunea că îi cunoaşte pe unii dintre candidaţii înscrişi în concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că le cunoaşte ”evoluţiile profesionale”, dar şi ”atitudinile etice, morale”.

Aceasta a fost cea de a doua selecţie pentru conducerea DNA. Prima selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA a început în 9 iulie, imediat după anunţul privind semnarea decretului de către preşedintele Klaus Iohannis pentru revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, ministrul Justiţiei nenominalizând niciunul dintre candidaţi. Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost Florentina Mirică, procurorul şef al Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, procurorul şef al Secţiei judiciare penale din DNA Elena Grecu şi Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

946