Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


DNA dezminte că ”milioane de români au fost interceptaţi”: Au fost doar 24.576 de mandate

Precizări importante de la DNA, în contextul controverselor privind protocoalele dintre SRI și Parchetul General. Direcţia Naţională Anticorupţie anunţă că, din 2005 până în 2016, au existat 24.576 de mandate de supraveghere tehnică, fiind interceptate în total 36.406 persoane.

DNA menționează că publică aceste date "având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public privind suspiciunile care acreditează ideea ca milioane de români ar fi fost interceptaţi”.

Potrivit DNA, din 1 ianuarie 2005 şi până în 16 februarie 2016 au fost dispuse 24.576 de mandate de supraveghere / autorizaţii, fiind interceptate 36.406 de persoane.

În ultimele luni, lideri politici ai Puterii au afirmat că milioane de români ar fi fost interceptați de SRI pe baza unor protocoale secrete cu Parchetul General. Preşedintele Comisiei de control a activităţii SRI, social-democratul Claudiu Manda, a declarat, spre exemplu, că din calculele Comisiei pe care o conduce în Parlement ar rezulta că 6 milioane de români au fost interceptați de SRI în perioada 2004-2016.

De asemenea, DNA face precizări şi în legătură cu dosarele în care sunt vizaţi magistraţi, afirmând că din 2014 şi până în luna iunie a acestui an au fost clasate sau declinate 1.922 de cauze, în timp ce 56 au fost soluţionate cu trimiteri în judecată. În prezent, pe rolul instanţelor de judecată se află dosare privind 25 de magistraţi.

Dintre aceste dosare, în perioada 2014 - iulie 2018 au fost soluţionate 1.978, din care: 56 de cauze cu trimiteri în judecată privind 73 de magistraţi (42 judecători şi 31 procurori) şi 1.922 cu alte soluţii (clasare, declinări etc.).

La data de 5 octombrie 2018 mai sunt în lucru 233 de cauze care vizează plângeri, sesizări referitoare la magistraţi.

DNA mai precizează că au fost condamnaţi definitiv 65 magistraţi (35 judecători şi 30 procurori), iar în prezent pe rolul instanţelor de judecată se află, în diferite faze procesuale, cauze privind 25 magistraţi (10 judecători şi 15 procurori). De asemenea, au fost achitaţi definitiv 10 magistraţi (6 judecători şi 4 procurori).