Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


DNA a trimis o copie a dosarului Tel Drum la Secția specială pentru investigarea magistraților

Procurorul-șef interimar al DNA, Călin Nistor, a anunțat, astăzi, la bilanțul instituției, că după mai multe solicitări ale Secției pentru investigarea magistraților de a prelua dosarul în care este anchetat Liviu Dragnea, DNA a trimis acesteia o copie a dosarului.  

Călin Nistor a declarat că între cele două instituții a existat un schimb de corespondențe. „Corespondența în două situații a fost purtată direct cu Sectia de combatere a infracțiunilor asimilate. Au fost solicitări de trimitere a dosarului, apreciind că dumnealor sunt competenți. Procurorul de caz și procurorul-șef secție au stabilit că compentența revine DNA, motiv pentru care au sesizat Parchetul General pentru soluționare. Firește, pentru că era și o solicitare că ar fi mijloc de probă într-o cauză la dumnealor, noi le-am trimis și în copie dosarul secției”, a spus Călin Nistor.

Secția specială de anchetare a magistraților a cerut de patru ori DNA preluarea dosarului în care este anchetat Liviu Dragnea. Acesta este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legatură cu favorizarea companiei în privința acordarii de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care Liviu Dragnea era președinte al Consiliului Județean Teleorman.