
Justiţie
Toader a respins toți candidații la șefia Parchetului General
toader.jpg

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, anunța miercuri dimineață că decizia privind candidatul propus pentru conducerea Parchetului General a fost deja luată, precizând că va comunica în cursul zilei de miercuri rezultatul comisiei de interviu.
Interviurile au fost susținute miercuri de către cei patru candidați, respectiv actualul procuror general Augustin Lazăr, procurorul DIICOT Marian Drilea, fostul șef DIIOCT Daniel Horodniceanu și fosta adjunctă a Laurei Codruța Kovesi, procurorul Gabriela Scutea.
Surse din cadrul ministerului Justiției au precizat pentru Mediafax că procedura va fi reluată, niciunul dintre candidați nefiind considerat potrivit pentru cea mai înaltă funcție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte ed Casație și Justiție (PÎCCJ).
Propunerea ministrului justiției va fi înaintată Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obținerii avizului urmând ca, după obținerea acestuia, ministrul justiției să înainteze propunerea Președintelui României, în vederea numirii în funcția de conducere de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.