
Justiţie
Kovesi, între PE și Consiliu. Mureșan (PPE): Rămânem cu Kovesi; Consiliul e inflexibil
smuresan.jpg

Eurodeputatul Siegfried Mureșan spune că negocierile privind poziția de procuror-șef european nu pot avea loc atât timp cât Consiliul UE nu este flexibil.
"Parlamentul European are o poziție extrem de clară, stabilită ca urmare a unei audieri publice și ca urmare a două rânduri de voturi în două comisii de specialitate. Nu are sens să purtăm negocieri atât timp cât Consiliul UE nu este flexibil. Candidatul susținut de Parlamentul European (n.r. Laura Codruța Kovesi) are toate argumentele în favoarea sa: a fost situată pe primul loc în urma evaluării făcute de comitetul european de experți independenți, a devenit candidatul oficial al Parlamentului European ca urmare a unei audieri publice și a două rânduri de voturi transparente în cele două comisii de specialitate, are sprijinul transpartinic venit din mai multe instituții europene și are opoziția oamenilor certați cu legea", a declarat Siegfried Mureșan.
Purtătorul de cuvânt al PPE mai afirmă, într-un interviu acordat RFI, că, dacă negocierile nu sunt reluate până în 18 aprilie, ele vor fi amânate până după alegerile europarlamentare din 26 mai, scenariu în care tot candidata din România ar fi avantajată, crede europarlamentarul PNL. ”Mandatul PE va rămâne același și după 26 mai, adică de susținere a Laurei Kovesi. În plus, cred că liderul Franței, Emmanuel Macron, se va repoziționa, iar Kovesi va câștiga și mai mult teren în competiția cu procurorul francez Francois Bohnert, preferat în prezent de Consiliu”.
Siegfried Mureșan mai afirmă că nu crede că șansele lui Kovesi la funcția de procuror european sunt afectate de dosarele în care aceasta e cercetată în țară de către controversata secție pentru infracțiunile comise de magistrați. ”Toată lumea știe la Bruxelles cine e Tudorel Toader și ce scop are această secție pentru magistrați”, spune europarlamentarul PNL.
Ascultă:
CONTEXT:
Echipa PE și Consiliul UE ar fi trebuit să aibă, miercuri, a patra rundă de negocieri, cu privire la candidații pentru șefia Parchetului European. Consiliul Uniunii Europene a reiterat, săptămâna trecută, susţinerea pentru numirea francezului Jean-Francois Bohnert în funcţia de procuror-şef european, anunţă instituţia, semnalând că negocierile ar putea fi transferate viitoarei legislaturi a Parlamentului European.
În replică, echipa de negociere a Parlamentului European a cerut Consiliului UE, la cea de-a treia rundă de negocieri să nu cedeze în fața presiunilor Guvernului României și să își reconsidere poziția față de candidatul Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.
În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european. Rezultatul a fost: Laura Codruţa Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franţa) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată anterior şi în Comisia CONT.
În schimb, în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-şef european, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter.