Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


MAE reacţionează, după afirmaţiile făcute la RFI în cazul extrădării lui Mazăre

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, susţine că a informat încă de anul trecut autoritățile din Madagascar despre situația lui Radu Mazăre şi că ar fi trimis autorităţilor malgaşe actele necesare extrădării omului de afaceri pe numele căruia există un mandat internaţional de arestare. Poziţia MAE vine la scurt timp după dezvăluirile făcute la RFI de consulul onorific al Madagascar.

Am văzut declarația consulului onorific al Madagascar. Consulul nu are competențe pentru a menține relații cu țara respectivă. Într-adevăr, a exprimat o idee că ar fi interesat să coopereze pe această temă în februarie 2018. La momentul respectiv am făcut o adresă către Inspectoratul General al Poliției în care am rugat să ne dea o copie a mandatului respectiv. A fost transmisă foarte rapid copia, am dat instrucțiuni pe data de 27 februarie 2018.

(...) Documentul respectiv a fost înaintat ambasadei noastre de la Roma și transmis apoi către partea malgașă potrivit procedurilor Biroului Național Interpol”, a precizat Meleșcanu, vineri seară, la Antena 3.

Ministerul român de Externe știa că Madagascarul este gata să-l extrădeze pe Radu Mazăre, dar nu a răspuns nici până astăzi solicitării oficiale privind eliberarea unei copii după mandatul internațional de arestare, de care autoritățile acestei țări aveau nevoie, potrivit legii, pentru a-l extrăda, a declarat în exclusivitate la RFI România domnul Serge Rameau, Consul general onorific al Madagscarului la București:

După condamnarea domnului Mazăre am fost convocat de ministrul de Externe al Madagascarului, care mi-a cerut explicații, pentru că acolo nimeni nu înțelegea cine e dl Mazăre, de ce a venit în țara noastră, etc. I-am explicat toată situația, iar el mi-a spus că nu avem un acord de extrădare cu România. Am răspuns că  România este membră UE și că lucrurile trebuie făcute în mod convenabil, cu respectarea legilor. El mi-a răspuns că din punct de vedere judiciar este dispus să dea Cezarului ce e al Cezarului, dar că are nevoie de copia mandatului internațional de arestare. Eu atunci m-am întors în România, am făcut o notă verbală către MAE român și am cerut copia mandatului, pentru că nu am vrut să mi se reproșeze ceva ulterior, să nu fim acuzați de obstrucționare. Așadar, România știa că Madagascar era gata să coopereze, dar era nevoie de acest document. Nu am primit nici până azi un răspuns”, spune dl Rameau.

733