Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


O nouă amânare la CCR în cazul lui Liviu Dragnea

O noua amanare CCR Liviu Dragnea.jpg

O nouă amânare la CCR pe tema completurilor specializate (Sursa foto: pixabay)
O nouă amânare la CCR pe tema completurilor specializate (Sursa foto: pixabay)

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat luni pentru data de 5 iunie sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi instanța supremă pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie. Obiecția fusese făcută de vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache.

Patru dintre cei nouă judecători ai CCR au cerut amânarea pronunțării, pentru aprofundare și documentare în legătură cu sesizarea, au declarat surse juridice pentru MEDIAFAX.

Potrivit regulamentului, dacă trei dintre magistrații CCR cer amânarea, atunci aceasta este aprobată.

Este pentru a patra oară când CCR amână o decizie pe tema completurilor specializate.

Pe de altă parte, CCR a respins luni ca neîntemeiată sesizarea PNL privind Regulamentul Camerei Deputaților, în ceea ce priveşte delegarea de atribuţii ale președintelui Camerei către vicepreședinți, după ce Florin Iordache a cerut Curții să constate un conflict juridic între Parlament şi instanța supremă.