
Justiţie
Scandal de amploare la Academia de Poliție. ”Instituția ce formează cadrele superioare ale Poliției e putredă”
scandal_academie_politie_ipp_institutie_putreda.jpg

ACTUALIZARE: Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog, a anunțat că rectorul și prorectorul Academiei de Poliție și-au dat demisia vineri.
Acest scandal de la Academia de Poliție arată cât de putredă este în realitate instituția, spune directorul Institutului pentru Politici Publice (IPP), Adrian Moraru: ”Instituția de bază care formează cadrele superioare ale Poliției Române este una putredă și nu este putredă de câteva luni sau de când s-a întâmplat acest incident, ci de foarte mulți ani și ăsta este doar un efect final și o manifestare pe care o vedem acum a unei lipse cu adevărat de interes de a încerca să facem curățenie și în Academia de Poliție, care ar trebui să prezinte o altfel de ținută”.
Directorul IPP declară că ”dacă acesta este stilul de management pe care l-am tolerat ani de zile, dacă nu zeci de ani de zile, nu e de mirare că în oglindă avem un anumit spirit și o anumită abordare față de cetățean a polițiștilor români”.