Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Autoritățile l-au reținut pe ucigașul polițistului din Timiș

Marcel Lepa, bărbatul care a împuşcat un poliţist din Timiş în timpul unei misiuni, a fost prins noaptea trecută. 

Lepa a fost prins de o echipă de flagrant a Biroului de operațiuni speciale, împreună cu o echipa de la SIAS, la 7 km de locul crimei. Arma cu care a fost ucis poliţistul a fost găsită asupra lui Lepa. El avea la brâu atât pistolul, cât şi o borsetă cu gloanţe, conform imaginilor din momentul capturării.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul era rănit, iar rănile i se agravaseră.

Marcel Lepa are un cazier cu zeci de tâlhării, un omor din culpă și a fost eliberat condiționat de trei ori. Bărbatul are 47 de ani şi a absolvit liceul. Este necăsătorit şi nu a avut niciodată un loc de muncă, dar până în 1990, când avea 19 ani, acesta avea deja 23 de furturi la activ. De asemenea, Lepa are la activ un omor din culpă, a fost eliberat condiționat de trei ori și a evadat o dată, iar la ultima tâlhărie a tăiat cu briceagul un tânăr, relatează Libertatea.

Bărbatul din Lugoj era dat în urmărire internațională pentru tâlhărie, când a fost găsit de polițiștii care aveau informații despre locul în care se ascunde.

Atunci când bărbatul a ieşit din casă, a început să tragă nimerind un poliţist, apoi a fugit câteva sute de metri şi a intrat într-un alt imobil. Acolo ar fi ameninţat locatarii pentru a îi da cheile unei maşini cu care apoi a încercat să fugă.