
Justiţie
Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, bănuit de angajări fictive. DNA cere ridicarea imunității
bodog.jpg

Potrivit DNA, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018 demnitarul, deși știa că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară.
Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului.
Pentru că fostul ministru al Sănătății este în prezent senator, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general documentele necesare în vederea sesizării Senatului, care urmează să ia o decizie cu privire la ridicarea imunității. Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal, mai spun procurorii.
Într-o declarație dată Antena 3, Florian Bodog spune că a aflat din presă de solicitarea DNA. “Toți consilierii au avut activități pe care le-am fixat eu, m-au ajutat în activitatea mea de ministru, m-au consiliat, mi-au oferit punct de vedere pe domeniul pe care au fost, am avut juriști, profesori, medici, informaticieni. Aceste acuzații nu se susțin și niciunul dintre consilierii mei nu au luat bani fără să muncească. Pe mine nu m-a întrebat niciun procuror nimic despre acest lucru niciodată. A mai fost o astfel de speculație în presă la un moment dat, că au fost mai mulți consilieri, dar asta s-a întâmplat pentru că eu nu am fost un ministru comod. Aveau altfel de atitudine cu care eu nu eram obișnuit așa că i-am dat afară din minister. Nu fac comentarii până nu văd dosarul”, a spus Florian Bodog, la Antena 3.