Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dosarul Revoluției. 30 de ani mai târziu, românii au stat la coadă pentru adevăr

revolutie.jpg

Procesul Revoluției a început cu o amânare
Procesul Revoluției a început cu o amânare
Image source: 
arhiva

Procesul Revoluției a început cu o amânare. Vineri era programat la Înalta Curte de Casație și Justiție, primul termen în cameră preliminară în dosarul în care fostul președinte Ion Iliescu și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.  

Mai multor persoane li s-a făcut rău si au avut nevoie de interventia medicilor. Peste 700 de victime și urmași ai revoluționarilor au venit la instanța supremă, deși cei mai mulți spun că este „timp pierdut”. Procesul Revoluţiei a fost amânat pentru data de 21 februarie anul viitor, după ce la primul termen al dosarului, instanţa a constatat lipsa de procedură.

  Reprezentanţii instanţei precizează că s-au luat toate măsurile administrative pentru respectarea procedurii în condiţiile speciale generate de numărul mare de participanţi şi spaţiul insuficient. ”Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte public numeroasele demersuri făcute în vederea asigurării unui spaţiu adecvat”.

Câteva sute de persoane, din cele 5.000 pentru care instanţa a trimis citaţii, s-au prezentat, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la primul termen din Dosarul Revoluţiei, în care Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu sunt inculpaţi pentru infracţiuni contra umanităţii. Unor persoane li s-a făcut rău, fiind necesară intervenţia echipajelor medicale. Fostul preşedinte Ion Iliescu nu s-a prezentat la instanţă.

La RFI, Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie, anunță că organizația pe care o conduce va face o solicitare pentru preschimbarea termenului, pentru că amânarea cu trei luni stabilită de instanță este dezamăgitoare. 

Teodor Maries, presedintele Asociatiei 21 Decembrie