Justiția din România: Cum ajunge o fetiță de 9 ani din victimă, „vinovată că s-a îmbrăcat provocator”?

Actualizare: Procurorul general, Gabriela Scutea, a cerut un control privind instrumentarea dosarului deschis după ce tânăra de 17 ani din Mehedinţi care a fost incendiată de un bărbat îl acuzase pe acesta de viol.

Pe acest fundal de nemulțuire socială,fostul ministru al Justiției Ana Birchall cere modificarea de urgență a Codului Penal, mai ales că, explică la RFI Ana Birchall, există deja un proiect elaborat în acest sens, din mandatul său. Concret, inițiativa vizează tocmai înăsprirea condițiilor în care sunt eliberați condiționat deținuții – una din cheile rezolvării acestor cazuri. Numai că, reiese din dialogul cu fostul ministru Birchall, orice însăprire s-ar aplica unitar, astfel încât și cazurile de corupție ar urma să petreacă mai mult timp după gratii.

Solicitarea eliberării condiționate este un drept. Și  statul are însă  dreptul de a-și proteja societatea. De ce nu o face? 

Ana Birchall: Pentru anumite infracțiuni, pe lângă pedepse înăspream condițiile de liberare condiționată. Din nefericire, nu am avut succes. Premierul de la acea vreme, probabil după consultarea „specialiștilor” de genul Iordache și gașca, și-a dat seama că înăsprirea acestor condiții de liberare condiționată se aplica pentru toate infracțiunile, inclusiv pentru infracțiunile de corupție. A solicita liberarea condiționată este un drept. Dar nu este o obligație din partea statului român să și acorde liberarea condiționată. Am observat, când eram ministrul justiției, din sesizările care îmi veneau, că liberarea condiționată se acordă mult prea ușor. 

Rep: De ce nu se face un compromis astfel încât fracțiile, liberarea condiționată și alte măsuri să fie separate în funcție de infracțiune? De ce infracțiunile cu violență, infracțiunile sexuale, nu sunt detașate de cele economice, de exemplu? 

A.B: Din punctul nostru de vedere nu poți și nu ai cum să separi, cosntituțional vorbind, particularizând doar pentru anumite infracțiuni. Poate foarte ușor să fie atacată la Curtea Constituțională. Tocmai de aceea, în acest proiect despre care vă vorbesc, am înăsprit condițiile pentru care se poate acorda liberarea condiționată. Pe de o parte am introdus obligativitatea de a respecta condițiile cumulativ. Nu dacă îndeplinești o singură condiție se poate bifa că ai îndeplinit o condiție importantă pentru care să ți se acorde liberarea condiționată. În plus, am majorat fracția. S-a ridicat cu un număr semnificativ de ani posibilitatea de a solicita. De exemplu, pe anumite infracțiuni trebuia să ai executat din pedeapsă două treimi.

Rep: Din moment ce nu se face, care e concluzia pe care pot să o trag ca simplu plătitor de taxe?

A.B: Eu am propus acest proiect și o să mă lupt în continuare. Vreau să fiu foarte bine înțeleasă. Nu sunt și nu am susținut niciodată că trebuie să ținem oamenii în pușcărie. Doamne ferește. La nivel de principiu oricine are dreptul să solicite liberarea condiționată. Dar, așa cum am subliniat, solicitarea liberării condiționate este un drept, dar este și un drept al statului de a-și proteja societatea. Atunci când ai o persoană care îți dă semne vădite că nu este oportună acordarea liberării condiționate, este doar o problemă de timp până acea persoană revine după gratii. Mi-aduc aminte că atunci când eram ministru semnam foarte multe răspunsuri la întrebările și interpelările colegilor parlamentari și le spuneam câți au mai fost liberați pe recusrsul compensatoriu. Și acolo au fost acele șmecherii introduse în faimoasa comisie Iordache, unde s-au introdus niște prevederi pe care nu am cuvinte să le descriu. Probabil că după ce am ieșit în conferință de presă și am anunțat public acest proiect, și-au dat seama că se aplică și infracțiunilor de corupție. Părerea mea personală e că atunci, probabil, au zbârnâit telefoanele. Iar eu în seara aceea sau a doua zi m-am ales cu o altă cerere de remaniere. 

Rep: Chiar și așa, cu o lipsă de instrumente eficiente, în lipsa acestui proiect, totuși, în ultimă instanță, nu cumva ajungem tot la buna-credință? Cu legea actuală, un judecător de bună-credință sau un procuror, nu poate să fructifice la maximum pârghiile pe care le are, din moment ce noi vedem că un copil de 11 ani s-a îmbrăcat în continuare provocator?

A.B: Singur că până la urmă magistratul are un rol extrem de important. Dar eu rămân la părerea mea. Pe lângă rolul fundamental al magistratului, în speța legată de tânăra de 17 ani, pentru mine este curios cum prima instanță a respins cererea de liberare condiționată și după aceea a doua instanță a admis-o. Undeva acolo e o mare problemă. Dacă fiecare și-ar face treaba cum trebuie în dreptul său, nu am mai avea asemenea probleme. Sunt mai multe componente. Pe de o parte e partea legată de legislație. Pe de altă parte este modul de funcționare, solicitările și până la urmă criteriile în baza cărora se acordă liberarea condiționată de către comisii. Vorbim și despre psihiatrii și specialiștii care fac parte dintr-o asemenea comisie. După aceea ai și un sistem care a avut de suferit de pe urma pensionării lor. Ai efectele recursului compensatoriu. Ai rolul consilierilor de probațiune. Sunt mult mai multe aspecte. Dacă unul nu își face treaba în dreptul său așa cum trebuie, asistăm la asemenea efecte, care sunt devastatoare și pentru persoanele în cauză, vorbim aici de fetița de 17 ani, dar și pentru societate. 

"Victima este considerată vinovată sau măcar parțial vinovată. Am întâlnit inclusiv argumente legate de victime minore, de 9, 10 ani, în care se susținea că s-au îmbrăcat provocator. Vorbim despre un copil de 9, 10 ani care s-a îmbrăcat provocator și s-a plimbat prin fața agresorului adult, om matur."

Consecinețele unei legislații imperefecte sunt acutizate  dementalitatea societății, prin urmare și a unor magistrați. O spune AlexandruGeorgescu, procuror criminalist, fost șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul București și actual profesor la Institutul Național de Magistratură. ProcurorulAlexandru Georgescu dă exemplul infracțiunilor sexuale, acolo unde, de multeori, victima ajunge să fie considerată vinovată. Chiar și atunci când e vorbade o minoră de 9-10 ani:

Alexandru Georgescu: Cred că marea nostră problemă e problema de mentalitate. De acolo pleacă foarte multe pentru că, până la urmă, în legislație se reflectă și mentalitatea noastră.

Reporter: Mentalitatea cui, a polițistului, a procurorului, a judecătorului?

A.G: A poporului român din care facem și noi parte. Nu vreau să generalizăm, nici toți românii, nici toți polițiștii, nici toți procurorii, nici toți judecătorii, dar cu siguranță o bună parte din populația României are o mare toleranță față de genul ăsta de fapte. Chiar am întâlnit-o în practică. Victima este considerată vinovată sau măcar parțial vinovată. Am întâlnit inclusiv argumente legate de victime minore, de 9, 10 ani, în care se susținea că s-au îmbrăcat provocator. Vorbim despre un copil de 9, 10 ani care s-a îmbrăcat provocator și s-a plimbat prin fața agresorului adult, om matur. O să vă mai dau un exemplu mai vechi. Sunt mulți ani de atunci, într-adevăr, dar este cât se poate de valabil. Fată de 16 – 17 ani, răpită de pe un bulevard mare din București, nu noaptea, ci după-amiaza. Era întuneric pentru că era decembrie, dar era o oră mai mult decât decentă. Era după-amiază. A fost răpită, bagată în portbagaj, transportată undeva în zona autostrăzii București – Pitești, violată. Când a ajuns acasă tatăl ei a făcut-o curvă, tatăl ei. Avem o mare problemă de mentalitate. Din păcate, mentalitățile de genul acesta se regăsesc și la o parte dintre noi, polițiști, procurori, judecători. 

Rep: Dar legea este lege. Mă întreb cum un judecător, fără să localizez de unde e respectivul judecător, poate să dea o decizie și să considere că o fată minoră de 11 ani a consimțit la actul sexual respectiv. Mie mi se pare halucinant, ca om.

A.G: Și mie mi se pare la fel. O să vă spun și de ce. În legislația noastră sunt prevăzute niște limite de vârstă. De exemplu, nu răspunzi penal decât de la vârsta de 14 ani. Orice faptă, oricât de urâtă ar fi fapta pe care o comiți, până la vârsta de 14 ani nu răspunzi penal, nu poți fi trimis în judecată, nu poți fi condamnat. Se consideră că nu ai avut reprezentarea faptei pe care ai comis-o. În dreptul civil, până la 14 ani nu ai capacitate de exercițiu. La 11 ani nu poți să îți vinzi bicicleta, pentru că se consideră că nu ai reprezentarea a aceea ce faci, însă ni se pare normal să spunem că e un consimțământ valabil pentru un abuz sexual, pentru simplul motiv că nu scrie expres în lege. Nici nu e nevoie să scrie expres în lege. Nici legea, nici dreptul nu trăiesc într-un spațiu izolat. Trebuie să ne raportăm la alte domenii, la psihologie. Nu putem să vorbim la vârsta asta, cu mici excepții, decât despre virol, cu atât mai mult cu cât diferența dintre agresor și victimă este mare. Poate putem vorbi despre un act sexual cu minori când ea are 10 și el are 14. Însă când ea are 10 ani și el are 40 – 45, deja vorbim despre cu totul altceva. Iarăși avem o problemă. Avem tendința de a spune că dacă nu e violență, dacă nu e bătatie, nu e viol. Nu e așa. Avem violența psihică. O amenințare este iarăși o situație destul de clară. Dar, elementul acesta de constrângere trebuie interpretat un pic mai larg. Legea ne dă voie. Nu este o interpretare greșită. Constrângere poate să fie în inducerea în eroare a victimei, în manipularea victimei de către agresor, mai ales în situațiile în care diferența de vârstă este mare, experiența de viață este mare. 

Rep: Dumneavoastră ați fost procuror șef și acum sunteți profesor la Institutul Național de Magistratură. Formați viitori judecători. Cum se face că în continuare sunt și decizii, date de oameni tineri din sistem, absurde, de-a dreptul revoltătoare?

A.G: Și eu le pun în discuție. Și colegii mei le pun în discuție la cursuri, la seminarii. Mi-e greu să vă spun. Mereu ne lovim de mentalități.

Rep: Vedem foarte multe liberări condiționate ale unor oameni care au comis extrem de multe infracțiuni sau extrem de grave, de brutale. De ce în România liberarea condiționată e normalitatea, e procedura și ținerea în arest e excepția? 

A.G: Cred că legea ar putea să fie mai bună și mai clară, pe de o parte. Pe de altă parte cred că România este o țară în care oamenii se raportează la probleme într-o maneiră extrem de formală. Ne lovim întotdeauna de un formalism excesiv. Cumva nu mai vedem pădurea din cauza copacilor. Dacă ni se pare că avem niște rubrici bifate formal, în anumite situații, cred că se face abstracție de fondul problemei. Cu siguranță și legea ar putea să fie mai clară, mai fermă, să distingă între gravitatea faptelor. Evident că nu sunt toate la fel. Vorbim despre furt, ca să luăm o infracțiune comună. E infracțiune de furt și furtul unei conserve dintr-un supermarket, dar și furtul comis de grupările specializate în spargerile de locuințe, de exemplu. Trebuie să facem distincția între cât de periculos este un hoț care fură conserve din magazin, chiar dacă toată viața lui fură conserve din magazin și unul care e specializat în spargeri de locuințe. E valabil pentru toate infracțiunile.

Rep: Vorbiți, cumva, de o departajare calitativă.

A.G: Exact. Atunci, ar trebui niște criterii clare care să se raporteze la gravitatea faptei. 

Rep: De partea sa, sistemul, așa cum este acum, ciuntit și plin de paradoxuri nefericite, poate să invoce că nu are resurse suficiente, că sunt prea puțini oameni, că tribunalele sunt asaltate de dosare și lucrând la foc continuu pot scăpa și astfel de dosare? Sau nu are nicio scuză, mai ales că s-a întâmplat și cazul Caracal? 

A.G: Cu siguranță volumul de muncă este foarte mare. Aici aș putea să comentez un principui care la noi se regăsește parțial în legislație, principiul oportunității. Acesta ne-ar permite să rezolvăm cu mai mare ușurință cazurile simple, cazurile puțin importante, cazurile puțin grave. Chiar dacă vorbim despre infracțiuni, nu sunt toate la fel. Ar trebui să nu alocăm multe resurse pentru astfel de cazuri. În țările civilizate asta se întâmplă de mult. Și să putem să ne concentrăm toate resursele, fie că e vorba despre bani, de oameni, de timp pentru cazurile importante. 

Rep: Ce presupune principiul oportunității?

A.G: Proceduri mult simplificate pentru cazurile mici.

Rep: Au fost atâtea schimbări de cod penal și de procedură penală și în continuare vorbim despre nevoia de schimbare. E în continuare un lucru pe care îl înțeleg doar parțial.

A.G: Da. Pentru că dintr-un motiv sau altul nu am ajuns unde trebuie.