Procurorul general: Un caz care zguduie societatea trebuie să zguduie și sistemul

Gabriela Scutea: În cazul acesta de la Mehedinți, chiar dacă încă sunt în așteptarea rezultatelor și a constatărilor controlului pe care l-am dispus, prima percepție și primul contact cu el ne ridică o întrebare. Este vorba despre administrarea în mod imediat a tuturor probelor pe care o plângere introdusă ni le indică reprezentând urgența.  Acest lucru trebuie să se întâmple în fiecare caz care privește infracțiuni de consumare imediată și care privesc foarte mult aspectul de audiere al martorului. Este altceva un caz de agresiune sexuală, spus în termeni largi, în care te bazezi mult pe martori. 
Acești martori, peste două zile, fie pot să fie influențați de cineva, fie își uită sau nu sunt conștienți de anumite aspecte, fie pot fi influențați, nu în modul negativ de a fi reduși la tăcere, ci de a fi influențați de percepția publică și pot să spună lucruri de care nu sunt atât de siguri ca de percepția lor personală. 
De aceea, toate metodologiile de cercetare în domeniul infracțiunilor comise cu violență spun că trebuie să administrăm foarte repede tot probatoriul necesar și care ne este la îndemână. 
Mai este un aspect, acela de colaborare între instituțiile din administrație, cele implicate în protecția minorilor și organele de poliție. Spun organele de poliție pentru că aici avem un dosar care este instrumentat de poliție sub supravegherea procurorului. 
Am rămas surprinsă de faptul că deși poliția a solicitat luarea unei măsuri de urgență față de minora de 17 ani, ulterior, foarte repede, minorei i s-a permis să se întoarcă la domiciliu pe baza unei declarații pe care a dat-o bunica ei. Așa rezultă din datele publice. S-a examinat oare acest aspect al pericolului pentru minoră? Ea era într-o situație vulnerabilă. Apreciez integrarea în familie și această resursă care este disponibilă pentru minorii aflați în dificultate, însă această resursă era disponibilă și în momentul în care s-a decis că starea de pericol nu este suficient echilibrată prin ocrotirea pe care i-o poate acorda această familie, respectiv bunica paternă. 
Sunt lecții la care trebuie să fim atenți doar pe baza unei simple vizualizări a cazului și înțelegând faptul că anchetele de acest fel nu se desfășoară de o manieră izolată, ci implică o mobilizare foarte mare de resurse în prima fază a investigației, în special. În prima fază a investigației trebuie să ne concentrăm la examinarea și expertiza medico-legală, trebuie să stabilim măsurile de protecție pentru victimă, cu atât mai mult cu cât putem avea victime minore, cu legislație specială de protecție. De asemenea, trebuie să avem în vedere administrarea restului probatoriului, astfel încât acesta să fie securizat pentru finalizarea cercetărilor.

Reporter: Pe de altă parte, din ce am vorbit cu mai multe ONG-uri care se ocupă de victimele traficului de persoane, spuneau că de multe ori în aceste plângeri se confruntă cu o lipsă de pregătire a procurorilor și judecătorilor. Aș vrea să ne concentrăm acum pe procurori. Au această pregătire? Din experiența lor pe hârtie apare că au pregătirea, dar practic lipsește.
G.S: În privința victimelor traficului de persoane mi-aș permite să îmi exprim anumite rezerve. Dar și aceste rezerve le vom primi constructiv pentru că personalul de la nivelul DIICOT este, în primul rând, relativ stabil pe funcție. S-a urmărit de la constituirea DIICOT specializarea acestora pentru investigarea infracțiunilor de trafic de persoane. Sunt programe care se desfășoară pentru procurorii din cadrul DIICOT, nu doar de acum, ci de la aderarea noastră la Uniunea Europeană, când au devenit disponibile sursele de finanțare ale Comisiei Europene. În mod continuu și construind pe rezultatele proiectelor anterioare, au fost realizate sesiuni de trainig.

Au fost realizate schimburi în vederea îmbunătățirii practicilor cu colegi din alte state. Așadar, a existat o dinamică pe care noi o apreciem ca fiind bună în privința pregătirii pentru traficul de persoane. Dacă intrați pe site-ul Institutului Național al Magistraturii veți găsi trei seminarii, trei activități de formare continuă centralizată exclusiv dedicate pentru traficul de persoane în cursul acestui an. Eu consider că există limbajul comun, cu atât mai mult cu cât se completează cu formarea continuă de care au nevoie procurorii. Mai mult, există specialiștii din cadrul ANITP care pot să ne sugereze în colaborarea instituțională anumite lucruri.

Poziția procuror care efectuează ancheta și specialist nu exclude astfel de sugestii, direcții de îmbunătățire a activității în cazul unor victime vulnerabile. Criticile de care eu sunt conștientă în ceea ce privește investigarea infracțiunilor de trafic de persoane se referă, în primul rând, la durata mare a procedurilor. Cu această critică sunt pe deplin de acord. Ea nu este o critică generalizată. Însă, este suficient de recurentă pentru a da de gândit în ceea ce privește o direcție de îmbunătățire a activității în cadrul unităților DIICOT. Noi, prin aceasta, vom urmări un proces mult mai facil și mai eficient de reabilitare a victimei, de ieșire a ei din sfera de presiune a unui proces penal în derulare și a incertitudinii în ceea ce privește reparația, uneori doar morală, care îi este acordată victimei prin sancționarea persoanei vinovate de comiterea infracținii.

Rep: Când v-am întrebat mă interesa pentru că nu se discuta doar despre traficul de persoane, ci în general despre victime ale unor agresiuni sexuale. Se constată această tendință de culpabilizare a victimelor și cumva de protejare a celui în culpă.
G.S: Și din acest punct de vedere vreau să vă spun că există astfel de accidente, pe care personal le resping ca abordare de procuror. Noi trebuie să ne păstrăm imparțialitatea și să căutăm aflarea adevărului prin administrarea probelor posibile. Astfel de accidente nu au cum să se generalizeze. Din contră, eu le transmit colegilor mei că este necesar să depună toate diligențele pentru administrarea probatoriului, pentru lămurirea cauzei, pentru a reda victimei această posibilitate de a-și afirma demnitatea ca persoană, de a avea rolul și locul ei în societate și ulterior să șteargă, dacă este posibil, toate urmele care periclitează integrarea în societate a victimei. 
Revictimizarea, victimizarea secundară a victimei în procesul penal este un principiu care nu este enunțat de dată recentă. Din contră, sunt mulți colegi care se raportează exact de maniera constructivă, necesară pentru respectarea demnității victimei în cadrul procedurii și administrarea probatoriului într-un cadru care îi oferă depline garanții procesuale.

Lucrăm în continuare la aspecte care se referă la victimă pentru că de câtva timp încoace, de doi sau trei ani, evaluarea psihologică se folosește pe o scară mult mai largă de către colegii procurori. Această evaluare psihologică este cea care e în măsură să ne ofere o imagine asupra prejudiciilor suferite de victima infracțiunii contra libertății și integrității sexuale, dar, mai mult decât atât, evaluările psihologice sunt cele care vor oferi judecătorului un instrument foarte clar pentru a stabili pedeapsa în raport de gravitatea infracțiunii comise.

Așadar, dacă interlocutorii dumneavoastră au avut exemple concrete, am disponibilitatea de a iniția dialogul și de a interveni în vederea unor reparații în termeni de practici în cadrul parchetelor și sper să nu fie cazul nici în cadrul unităților de poliție, pentru ca în toată țara, principiile pe baza cărora se desfășoară procesul penal, inclusiv al echitabilității, al respectării demnității umane să fie respectate. Criteriile la care v-ați referit cred că nu putem să le acceptăm niciodată. Din contră, eu sunt adepta ideii promovate în societate, că dreptul unei femei de a spune nu poate să intervină absolut oricând. 

Rep: Ținând cont de tot ce ați spus puțin mai devreme, aveți în vedere o eventuală reevaluare a dosarelor privind agresiunea sexuală, a modului în care au fost ele instrumentate pentru ca pe baza lor să vă dați seama unde trebuie lucrat, unde trebuie modificat, unde trebuie aduse îmbunătățiri? 
G.S: În ședința de plen a Consiliului Superior al Magistraturii, săptămâna trecută, s-a discutat despre necesitatea efectuării unei verificări ample atât la nivelul instanțelor, cât și la nivelul parchetelor. Sunt consecventă unui principiu de pragmatism. În primul rând, verificarea va fi făcută de către inspecția judiciară. Atunci, în momentul în care Consiliul Superior al Magistraturii va decide asupra modalității de folosire, de convertire a constatărilor în niște măsuri de îmbunătățire, o vom face.

Vreau să vă confirm faptul că există circumscripții în cadrul Ministerului public, parchete de pe lângă curțile de apel, care au în programul de activitate anual și semestrial efectuarea unor verificări în ceea ce privește infracțiunile contra libertății și integrității sexuale. Pe cale de consecință, aceste lucruri există. Există câteva posibilități de verificare în cheie statistică a calității activității pe linia acestei categorii de infracțiuni. În măsura în care la finalul semestrului I 2020 voi extrage astfel de concluzii preliminare, voi putea solicita parchetelor de pe lângă curțile de apel să efectueze verificări mai aprofundate.

Rep: Până atunci așteptăm rezultatul anchetei din Mehedinți? Se va schimba ceva pentru că, punctual, să vină să vi se aducă câte un caz și să vă arate ce nu a fost respectat la fiecare în parte, nu e o soluție pe termen lung. De asta insist. În Statele Unite, de exemplu, dacă se întâmplă un astfel de caz, zguduie societatea, dar apar și niște schimbări în sistem.
G.S: Se întâmplă ceva...Un caz care zguduie societatea trebuie să schimbe ceva. Din punctul meu de vedere, un caz care zguduie societatea, cum este acesta al victimei din Mehedinți, trebuie să zguduie modul în care există conlucrare în primele momente după săvârșirea infracțiunii între procurorul care supraveghează cauza și organele de poliție. Și mai trebuie să zguduie încă un aspect. 
În momentul în care ne plasăm cu o infracțiune săvârșită într-o comunitate mică, într-o zonă în care postul de poliție poate este depășit în capacitatea sa de a investiga rapid și cu toate mijloacele posibile, nimic nu îi împiedică pe acești colegi să facă apel la specializarea, la calificarea și experiența mult mai bogată a polițiștilor de la nivelul de municipiu și ai inspectoratelor județene de poliție. Acest lucru se întâmplă în cazul infracțiunilor de omor. 

Dacă este să facem o paralelă, de ce să nu lăsăm infracțiunile de omor să fie investigate de un post de poliție, dar să lăsăm infracțiunile de viol? Nu este cazul să facem asta. Cu atât mai mult cu cât, în situații de genul celei de la Mehedinți, profilul persoanei acuzate este unul care trebuie să ne dea de gândit, o persoană care a fost anterior condamnată pentru infracțiuni de mare violență, nu una, ci mai multe.

Din acel moment nu mai gândim strict procedural, aplicând de o manieră uniformă procedura penală. Ci gândim concretizat pe cauză. Cât de repede trebuie să fac o audiere? Există risc ca probatoriul să fie influențat fie de inculpat, fie de rudele acestuia? Am văzut asta în unele dosare. Trebuie să apreciez toate riscurile care se pot naște în jurul investigației mele și care pot să îi scadă eficiența în final pentru aflarea adevărului.

Rep: În ceea ce privește răspunderea celor care se ocupă de acele dosare, pentru că o anchetă internă arată imediat anumite deficiențe. Există această răspundere? Tot interlocutori de-ai mei spuneau că în momentul în care nu îl pedepsești pe om nu e obligat să își facă treaba. Această problemă există.
G.S: Există diverse forme de răspundere. Există inclusiv răspunderea disciplinară, dar aceasta este centrată pe abaterile disciplinare prevăzute în Legea 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Acestea se referă la nerespectarea unor ordine interne, dacă este cazul, sau la reau-credință sau grava neglijență în aplicarea unor dispoziții procedurale. Consider că astăzi este prematur să folosesc prima dată o raportare la răspunderea unor colegi. Controlul încă este în desfășurare și aștept constatările acestuia. 

Rep: Pe de altă parte, Ministrul justiției tot cerea puțin mai mult curaj magistraților în lupta anticorupție. Dumneavoastră cum vedeți acum, au prins curaj? 
G.S: Pentru lupta anticorupție?
Rep: Da, pentru dosare. 
G.S: Vorbim pe un domeniu limitat, acesta al anticorupției. Colegii mei au prins cel puțin o gură de oxigen. Vedeți că modificările legilative care anul trecut în perioada asta păreau iminente și de natură să zguduie fundamental adminstrarea probelor în procesul penal, nu se produc. Ele sunt încă deasupra. Nu evoluează în niciun fel. 
Dar, avem în acest moment cel puțin niște instrumente cu care am fost obișnuiți. Că există altceva, cred eu o modificare în nivelul de încredere al cetățeanului în ceea ce privește capacitatea Ministerului public de combatere a fenomenului corpuției. Acest lucru se vede foarte clar în acțiunile desfășurate în ultima perioadă de Direcția Națională Anticorupție, care s-au bazat, foarte multe dintre ele, pe informații furnizate de cetățeni. 
Pentru mine este definitorie ziua în care DNA a efectuat constatarea a  trei infracțiuni de flagrant, rezultând o sumă totală a valorilor puse în joc de 81.000 euro într-o zi în trei dosare. Aceasta ar fi reprezentat numai o cotă parte din ceea ce persoanele respective ar fi cerut. Într-adevăr, ne punem o întrebare. De atâta timp discutăm despre anticorupție, de efectul disuasiv al sancțiunilor asupra publicului, în așa fel încât astfel de comportamente să nu se repete. Ați văzut că astfel de comprtamente se repetă.

Rep: Practic, dumneavoastră spuneți că încrederea revine încet, încet?
G.S: Da, încrederea revine și este dublată de o securizare a mijloacelor pe care colegii mei le au la dispoziție pentru efectuarea anchetelor.

Rep: Am început discuția de la cazul de la Mehedinți, care are victimă o minoră. Victimă a unei agresiuni sexuale, care după aceea a fost incendiată. În acest context și dumneavoastră ați avut o declarație în CSM legată de minore care consimt actul sexual. Aș vrea să lămurim foarte clar. Care este mesajul pentru procurori? O minoră poate consimți un act sexual? Când vorbim despre o fată de 9 ani, poate consimți?
G.S: O minoră de 9 ani nu poate consimți un act sexual, este evident. Dar la nivelul discuțiilor tehnice între specialiști ai dreptului, doresc numai să punctez că există un articol 220 din Codul penal, intitulat Actul sexual cu un minor. Acest text de incriminare face deosebirea în ceea ce privește sancționarea comportamentului care nu este constrângere. Mai mult decât atât cred că nu este cazul să comentez în ceea ce privește recepționarea exemplului teoretic pe care l-am formulat și cunoașterea de către specialiști a textelor din Codul penal.

Rep: Dumneavoastră spuneți că specialiștii fac diferența?
G.S: Este evident. Iar eu, personal, am făcut diferența întotdeauna. Aceasta rezultă și din reacția pe care am transmis-o altei publicații în cursul acestei săptămâni.

Rep: Ca o concluzie, se va schimba ceva după acest caz din Mehedinți?
G.S: Se va schimba ceva după acest caz. Consider că este cazul să se schimbe abordarea de îndată a tuturor probelor implicate de o cauză, de o plângere penală, în așa fel încât să detectăm riscurile la adresa personei vătămate. Este evident că infracțiunea de tentativă de omor a fost comisă din răzbunare. Este o concluzie pe care o poate trage și o persoană neavizată. Dar s-a acționat pentru protejarea victimei și ulterior aceste măsuri de protecție au devenit ineficace, au fost anulate. Cu toții trebuie să ne raportăm de o manieră pozitivă și responsabilă la aceste măsuri de protecție. Ele sunt gândite de oameni care le evaluează și trebuie să le respectăm. Noi, organele de urmărire penală, trebuie să le cerem. Nu trebuie să fim pasivi. Iar din partea celor care le execută, trebuie să le urmărească în finalitatea lor pentru ca protecția persoanei vizate, fie ea victimă minoră sau majoră, să fie eficace.