Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


ICCJ anunță verificări ale modului de repartizare a dosarului Ferma Băneasa către completul ce a dat deciziile definitive

Conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis verificarea modului în care au fost respectate dispozițiile legale și regulamentele în cazul repartizării dosarului Ferma Băneasa către completul care a pronunțat deciziile definitive de închisoare.

Instanța supremă a anunțat, marți, că, "având în vedere aspectele vehiculate în spațiul public, privind modalitatea de repartizare aleatorie a dosarului penal nr.345/64/2016 – Ferma Băneasa, precum și, în general, referitor la respectarea dispozițiilor legale și regulamentare privind repartizarea aleatorie a cauzelor la nivelul instanței supreme, în scopul cercetării cu celeritate a tuturor chestiunilor astfel invocate, pentru asigurarea încrederii publicului în Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru apărarea prestigiului acesteia, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus verificări:

În prima fază, derulată în perioada 28-30.12.2020, se va verifica respectarea dispozițiilor legale și regulamentare privind repartizarea aleatorie a dosarului penal nr.345/64/2016.

În a doua fază, derulată în perioada 04-18 ianuarie 2020, se vor efectua verificări cu același obiect la nivelul tuturor secțiilor și formațiunilor de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, în ceea ce privește dosarele penale va fi verificată respectarea termenelor privind transmiterea/primirea dosarelor la/de la parchet pentru motivarea căilor de atac.

Verificările vor fi făcute de către vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu sprijinul logistic și tehnic al prim-magistratului asistent al instanței supreme și al compartimentului IT.

Acest demersul are loc în contextul în care în spațiul public au apărut informații că nu s-ar fi ținut cont de principiul repartizării aleatorii a dosarului.

Completul care a pronunțat deciziile definitive în dosarul Ferma Băneasa a fost format din judecătorii Florentina Dragomir, Ioana Ilie și Ionuț Matei.

Printre cei condamnați în acest dosar se numără și avocatul Robert Roșu, iar decizia ICCJ a provocat reacții aprinse ale Uniunii Naționale a Barourilor din România, dar și ale unor colegi avocați ai acestuia, care luni au protestat la Palatul de Justiție.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat joi verdictul final în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni, iar avocatul Robert Mihăiţă Roşu - cinci ani. De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

ICCJ i-a obligat pe cei condamnaţi la plata mai multor sume de bani, iar terenurile revin statului român.

În prima instanță, Truică primise 4 ani cu executare, Paul al României - 3 ani cu suspendare, iar Dan Andronic şi oamenii de afaceri israelieni fuseseră achitaţi.

Pedepsele pronunțate de ICCJ:

Remus Truică - 7 ani de închisoare

Paul Philippe al României - 3 ani și 4 luni de închisosare

Nela Ignatenko (fostă Păvăloiu) - 5 ani de închisoare

Dan Andronic - 3 ani de închisoare cu suspendare și muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Centrul de Asistenţă Integrată Bucureşti sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3.

Robert Mihăiță Roșu (avocat) - 5 ani de închisoare

Omul de afaceri isrealien Tal Silberstein - 5 ani de închisoare

Omul de afaceri isrealien Benyamin Steinmetz - 5 ani de închisoare

Apostol Muşat (fost primar al comunei Snagov) - 4 ani de închisoare cu executare

Marius Andrei Marcovici - 3 ani de închisoare cu suspendare

Lucian Claudiu Mateescu - 3 ani de închisoare cu suspendare

Gheorghiță Dragomira - 4 ani de închisoare cu suspendare

Corina Teodora Dicu - 4 ani de închisoare cu suspendare

Ioan Stoian - 4 ani de închisoare cu suspendare

Niculae Dima - 4 ani de închisoare cu executare

Nicolae Jecu (fost prefect de Ilfov) - 4 ani de închisoare cu executare

Caterina Popa - 4 ani de închisoare cu executare

Gheorghe Olteanu - 4 ani de închisoare cu executare

Valentin Delcea - 4 ani de închisoare cu executare