Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Magistrații au declarat neconstituțională legea care oferă statut special limbii ruse. PSRM: Decizia, motivată politic

magistrati_masca.jpg

Sursa imaginii: 
Curtea Constituțională a R.Moldova

Magistrații Curții Constituționale a R.Moldova au declarat neconstituțională hotărârea adoptată de majoritatea parlamentară PSRM-Șor, la sfârșitul anului 2020, prin care limbii ruse îi este acordat statut special. În timp ce magistrații examinau sesizarea depusă de câțiva deputați din opoziție, în fața clădirii, mai multe persoane protestau. Unii în susținerea limbii române, alții pentru limba rusă. Au venit și mai mulți polițiști pentru a asigura ordinea publică. Hotărârea CC este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării. Socialiștii au condamnat decizia magistraților, menționând că este motivată politic.

Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, afirmă că în Republica Moldova, conținutul unei asemenea legi a constituit și constituie o chestiune complexă și sensibilă, care a fost transformată periodic în subiect politic. Iată de ce, orice hotărâre a Curții Constituționale trebuie analizată ”în special prin prisma argumentelor pe care le oferă, fără ură și părtinire și fără prejudecăți”. 

”În Republica Moldova limba română este limba maternă a cel puțin 77,86 la sută din cetățenii Republicii Moldova,  limba rusă - pentru 9,39 % din cetățenii moldoveni, limba găgăuză este limba maternă a cel puțin 4 la sută din cetățeni, limba ucraineană este limba maternă a cel puțin 3,82 la sută din cetățeni, iar limba bulgară este limba maternă a cel puțin 1,48 % din cetățeni”, susțin magistrații.

Curtea a mai observat că ponderea limbii ucrainene în profil teritorial este mai mare decât ponderea limbii ruse în nouă raioane.

Articolul 13 din Constituție recunoaște doar o singură limbă de stat și nu conține sintagma ”limbă de comunicare interetnică”. ”Statutul constituțional al limbii de stat implică funcția limbii de stat de a fi limba de comunicare între toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. În acest sens, articolul 10 alin. (1) din Constituție prevede că statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova, care este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. În pofida acestui fapt, Legea contestată îi acordă limbii ruse un statut similar cu cel al limbii române. Acest statut se observă din articolul 2 alin. (2) din Lege, care menționează că limba rusă este limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova, folosindu-se la același nivel cu limba de stat”, se arată în hotărârea Curții Constituționale. 

Așadar, tratamentul preferențial al limbii ruse în comparație cu celelalte limbi ale minorităților etnice, prin poziționarea ei la nivelul limbii de stat, contravine articolului 13 din Constituție. 

”În vederea asigurării aplicării prevederilor Legii contestate autoritățile statului trebuiau să aloce mijloace financiare suplimentare, care, la data adoptării Legii, nu au fost estimate, pentru traducerea actelor oficiale ale organelor puterii de stat și ale administrației publice, pentru traducerea denumirilor instituțiilor publice, pentru pregătirea înscrisurilor de pe plăcile cu denumirea autorităților publice, pentru traducerea denumirii mărfurilor, a instrucțiunilor, precum și a oricărei alte informații vizuale referitoare la mărfurile fabricate în Republica Moldova, pentru instruirea funcționarilor în sensul cunoașterii limbii ruse, pentru angajarea și remunerarea traducătorilor. În conformitate cu prevederile articolului 131 alineatele (4) și (6) din Constituție, orice propunere legislativă care atrage majorarea cheltuielilor bugetare poate fi adoptată numai după ce este acceptată de Guvern și nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare”, se mai arată în hotărârea CC.

Pentru că avizul Guvernului lipsește, Curtea a constatat încălcarea articolelor 6 și 131 din Constituție. În consecință, Curtea a declarat neconstituțională Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. 

PSRM: Hotărârea CC, motivată politic

La scurt timp după hotărârea magistraților moldoveni, Partidul Socialiștilor a venit cu o reacție. ”PSRM condamnă cu fermitate decizia Curții Constituționale cu privire la Legea privind funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, adoptată de Parlament în sesiunea de toamnă a anului 2020 la inițiativa PSRM. Considerăm că această decizie este motivată politic și nu corespunde cu spiritul statului de drept, care trebuie să fie respectat de reprezentanții sistemului judiciar și cu atât mai mult de judecătorii Curții Constituționale a țării”.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova anunță că intenționează ”să re-inițieze adoptarea Legii privind funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova în Parlamentul țării. Partidul Socialiștilor, împreună cu întreaga societate, va obține reglementarea legislativă a relațiilor interetnice pe teritoriul Republicii Moldova și protejarea drepturilor tuturor cetățenilor țării, indiferent de etnie, în conformitate cu toate normele internaționale. Drepturile cetățenilor țării noastre multinaționale nu trebuie încălcate de dragul intereselor politice restrânse ale partidelor și grupurilor care se opun țării noastre și poporului ei”, se arată într-un comunicat al socialiștilor.

După alegerile prezidențiale din R.Moldova din 15 noiembrie, socialiștii au anunțat că vor insista ca limba rusă să obțină statut special de limbă de comunicare interetnică.  

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre neconstituționalitatea Legii privind statutul special oferit limbii ruse în R.Moldova