
Justiţie
Prima condamnare din România pentru negarea Holocaustului
nazism.jpg

Vasile Zărnescu, fost locotenent colonel în Serviciul Român de Informații, a fost condamnat, în primă instanță, la 1 an şi o lună închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.
El a publicat în 2016 cartea ”Holocaustul – Gogorița diabolică – Extorcarea de 'bani de holocaust' ”.
Lansarea cărții fusese programată la 8 aprilie 2016 la Librăria Mihai Eminescu din București. Aceasta a fost contramandată, iar Vasile Zărnescu a făcut obiectul unui denunț penal și al cercetării de către Parchet, fiind trimis în judecată în 2020.
Negarea Holocaustului – inclusiv a celui din România - este incriminată prin Ordonanța de Urgență 31/2002, ratificată de parlamentul României prin Legea 107/2006 și modificată prin Legea 217/2015.
Articolul 6 prevede că ”Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.