EXCLUSIV Primul proces la CEDO, după clasarea dosarului violențelor din 10 august 2018

Rănit grav la picior, dar ignorat de procurori

Doru Oprea: De ce acel procuror a clasat dosarul fără să ne audieze? Eu am fost rănit, împușcat cu o grenadă în picior plus gloanțe de cauciuc în gleznă, cu raport IML și patru plângeri penale depuse împotriva unor persoane importante din statul român, ministrul de interne, șeful jandarmeriei, prefectul capitalei plus colonelul în alb, cel care a coordonat trupele speciale. Eu nu înțeleg de ce în trei ani nu am fost audiat niciodată. După ce am depus plângerile am predat la tribunalul militar și blugii găuriți cu grenada, plini de sânge, capacul extras din mine în noapte când am fost operat. Mie mi s-a pus viața în pericol. Medicul mi-a spus că capacul s-a oprit la 2mm de artera femurală. Dacă nu ajungeam mai repede la el puteam să mor. Viața mi-a fost pusă în pericol.

Reporter: Spuneți că ați depus mai multe plângeri penale. Ați fost grav rănit în evenimentele de atunci. În aceste condiții, luați în considerare să vă adresați Curții Europene a Drepturilor Omului?

DO: Da, asta e dorința mea. Asta am vorbit și cu avocatul meu. Următorul pas este merg la DIICOT sau nu știu unde, ca să îmi recuperez toate bunurile pe care le-am lăsat. Sper să le primesc. Să nu îmi zică că sunt probe și că le țin secretizate. Pasul următor este să mă îndrept de urgență către CEDO. O să mă coordonez și cu colegii mei, cu ceilalți de la ONG-uri și mai știu câțiva prieteni care au fost răniți atunci. Unii au picioarele arse. Un coleg are o gaură în pulpa dreaptă. Nu e coleg, e un prieten. Ne știam din piață de la proteste. Noi așa ne ziceam, colegi. Mi-e jenă să dau statul român în judecată la CEDO pentru a cere daune și a mi se face dreptate. Dar este ultima soluție. Mi-aș fi dorit ca o dată cu schimbarea puterii, pentru că am înțeles că justiția a fost controlată politic de PSD, dar acum că s-a eliberat am crezut că procurorii ne vor audia. Vor scăpa de presiunea politică și vor trimite dosarul în instanță pentru ca niște judecători, pe baza probelor și a audierilor să stabilească cine e vinovat. Justiția e o putere independentă în statul român. Din păcate nu avem altă soluție decât să dăm statul în judecată. Iar dacă vom primi despăgubiri și ni se va face dreptate tot eu, care sunt antreprenor ce plătește taxe și impozite și care nu a lucrat niciodată la statul român, împreună cu toți cetățenii români, voi plăti pagubele pe care le-au produs niște angajați ai statului român, care primesc bine merci salarii. Unii s-au pensionat și au pensii speciale. Acum încasează pensii...

Doru Oprea va da România în judecată la CEDO

Sursa imaginii: 

Facebook

România, un capitol încheiat

Rep: Ce vă mai amintiți din acea zi fatidică de 10 august 2018, atunci când ați fost rănit? În câteva cuvinte, ce vă amintiți?

DO: Eu am ajuns cu un coleg de-al meu, fotograful Octav Drăgan, pe la ora 12 în Piața Victoriei. Am stat toată ziua acolo. Am protestat. În principiu, eu am fost la multe proteste după ordonanța 13. Am fost aproape la toate. Am stat 100 de zile cel puțin. La ora 23, când s-a dat ordinul de evacuare al pieței, lucru de care am aflat după aceea, eu eram chiar la gard în fața guvernului, cu mâna pe gard, în fața jandarmilor. La ora 23 ei au dat gardurile la o parte și au început să vină spre noi. Mulțimea s-a speriat. Luați de val, toți am început să alergăm fiindcă au început să arunce cu tunul de apă și să tragă cu grenade. Eu am simțit o grenadă care a căzut lângă mine. A explodat. Mi-a țiuit urechea stângă. Nu am știut ce s-a întâmplat. După aceea am văzut că îmi curge sânge din picior. Tot acolo mai era un prieten de-al meu, Dragoș Preda. Lui i-am spus că m-au împușcat și să mergem repede la o ambulanță ca să ajungem acolo. El m-a tras. M-a ținut cu mâna stângă fiindcă brutele veneau din spate să ne bată cu bastoanele. Mulțimea alerga. Iar noi trebuia să alergăm cumva contra mulțimii, în dreapta, fiindcă ambulanța era pe Bulevardul Aviatorilor. Dacă știți de la guvern, mulțimea era împinsă spre Antipa și lumea a început să alerge în dreapta pe Kiseleff. Eu trebuia să ajung la ambulanța din Aviatorilor. Mi-am dat seama că nu putea să ajung la cea de pe Kiseleff pentru că acolo erau carele de televiziune. După accea am fost luat cu salvarea și dus la spital. M-au operat la 3 dimineața și am stat 9 zile în spital. A trebuit să mai fiu încă o dată operat la chirurgie plastică.

Rep: Ați decis la destul de scurt timp după aceste evenimente să imigrați în Franța. Ce v-a făcut să luați această decizie?

DO: M-am simțit și dezamăgit și jignit. Mi-am dat seama că numai are nicio șansă. Eram împreună cu Octav Drăgan în Paris. Ne-am prelungit șederea cu încă o săptămână. Eu făcând turism în România, am zis că pot să fac turism și în Franța. Am rămas acolo și am decis să fac tururi în Franța, în special pe Normandia, cu tematică pe al doilea război mondial.

Rep: Vă veți mai întoarce definitiv în țară?

DO: Nu, în România niciodată definitiv. Vin aici pentru că îi am pe ai mei la Timișoara. Vin la București. Am familie. Îl am pe fiul meu aici. Pandemia m-a prins blocat aici. După cum știți a picat tot turismul în toată Europa și nu am mai avut ce face. Am rămas blocat aici. Dar în România nu mă mai întorc. Pentru mine e un capitol încheiat.

Ascultă: