Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Motivarea judecătorului care a respins redeschiderea Dosarului 10 August

proteste_10_august.jpg

Piața Victoriei, Proteste 10 august 2018
Image source: 
Eduard Vasilică | RFI Romania

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București, Daria Isabela Miheț, scrie, în motivarea deciziei prin care a respins cererea de redeschidere a Dosarului 10 august, că fostul procuror șef al DIICOT, Georgiana Hosu, nu a transmis instanței analiza argumentelor părților vătămate care cereau redeschiderea dosarului, potrivit G4Media. Este este unul dintre motivele pentru care solicitarea fostului procuror șef a fost respinsă definitiv, după ce în primă fază dosarul 10 August a fost clasat la DIICOT de procurorul Doru Stoica.

”Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului observă că, deși procurorul ierarhic superior a infirmat parțial ordonanța de clasare, în procedura internă, ca urmare a plângerii formulate de persoanele vătămate/ interesate, potrivit art 339 Cod de Procedură penală, totuși, în ordonanța de redeschidere a urmăririi penale, nu se analizeaza criticile învederate de părți cu privire la fondul acuzațiilor. În atare situație, nici judecătorul de cameră preliminară nu poate analiza, în acest cadru procesual, argumentele persoanelor vătămate”, se arată în motivarea deciziei de respingere a cererii de redeschidere a Dosarului 10 august, potrivit jurnaliștilor de la G4Media.ro.

Un alt motiv de respindere a cererii de redeschiderii a dosarului a fost faptul că fostul procuror șef, Georgiana Hosu, ar fi susținut că procurorul Doru Stoica nu și-a motivat clasarea, însă nu a argumentat această susținere. Judecătoarea a respins aproape toate motivele pentru care fostul procuror șef DIICOT, Georgiana Hosu, a cerut redeschiderea dosarului 10 August.

Dosarul 10 august a fost deschis inițial de procurorul Bogdan Pârlog de la Secția Parchetelor Militare, care s-a autosesizat. O lună mai târziu, în septembrie 2018 Jandarmeria a sesizat DIICOT cu privire la ”acțiuni cu caracter violent, premeditat și coordonat al unor participanți, în sensul încercării de a pătrunde fără drept în incinta sediului Guvernului, în scopul schimbării ordinii de drept prin violență”.  700 de persoane au depus sesizări penale după 10 august, din care 600 efectiv se consideră părți vătămate și au răspuns citațiilor. 289 de persoane din rândul jandarmilor au reclamat că au fost victime ale violențelor din 10 august 2018 din Piața Victoriei.

Dosarul 10 august a fost preluat la DIICOT de la Parchetul Militar în iunie 2019.