Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Google câștigă procesul cu Oracle la Curtea Supremă a SUA

google_oracle.png

Image source: 
AFP via France24

Curtea Supremă a Statelor Unite a dat câștig de cauză companiei Google în procesul intentat de Oracle privind drepturile de autor asupra limbajului de programare Java. Oracle ceruse daune de 9 miliarde de dolari de la Google pentru folosirea programelor sale în dezvoltarea sistemului de operare Android, utilizat de miliarde de dispozitive mobile din întreaga lume.

Cea mai înaltă instanță de judecată din SUA, a decis luni că Google a folosit într-un mod „legitim” codul Java în dezvoltarea sistemului său de operare Android. Decizia curții a fost luată după ce șase din opt judecători au votat în favoarea Google.

Judecătorul Stephen Breyer afirmă că Google a utilizat  în mod legal interfața software a programului Sun Java ,,luând doar ceea ce era necesar pentru a permite utilizatorilor să își valorifice abilitățile’’.

Două tribunale de primă instanță au decis în favoarea Google, dar o curte de apel federală a acționat contrar în 2018, ceea ce l-a determinat pe gigantul californian să apeleze la Curtea Supremă.

„Victorie pentru consumatori”

"Hotărârea clară a Curții Supreme este o victorie pentru consumatori, pentru interoperabilitate și pentru IT", a declarat Kent Walker, responsabilul pentru operațiuni globale Google. „Decizia oferă o siguranță juridică pentru următoarea generație de dezvoltatori, ale căror noi produse și servicii vor aduce beneficii consumatorilor”.

La rândul său, Oracle s-a declarat dezamăgită de decizia Curții Supreme și a continuat atacurile împotriva Google. „Platforma Google continuă să crească și puterea sa pe piață se consolidează. Accesul pe piață al altor companii este obstrucționat. Au furat Java și au petrecut un deceniu în judecată, o situație în care doar un deținător de monopol poate ajunge", a transmis Dorian Daley, director juridic Oracle.

Dezbaterea continuă

Pentru John Bergmayer, director al organizației Public Knowledge, specializată în probleme de proprietate intelectuală, decizia Curții Supreme este logică: „Juriul instanței de judecată a ajuns la concluzia că utilizarea de către Google a API-ului Java a fost o utilizare legitimă”.

Expertul notează, totuși, că instanța nu a decis în mod clar dacă interfețele de programare ar trebui sau nu să fie protejate prin drepturi de autor. „Într-o zi Curtea sau Congresul vor trebui să răspundă la această întrebare, deoarece o hotărâre conform căreia API-urile nu ar trebui să fie protejate prin drepturi de autor ar aduce beneficii concurenței și interoperabilității în multe feluri”, adaugă acesta.

 

Traducere de Magda Savițchi, după articolul AFP preluat de France24