Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bilanț: 98% din plângerile privind antisemitismul, clasate din faza de anchetă. Nu e bună legea sau nu cunosc procurorii istoria?

vakcin_macht.jpg

Banner afișat la un protest antivaccinist de către cel puțin doi participanți cunoscuți deja cu atitudini antisemite.Image source: Facebook/Mihai Tociu

Aproape 98% din plângerile pe Ordonanța 31 sunt clasate din faza de anchetă. O spune la RFI directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, ceea ce ridică serioase semne de întrebare într-un moment în care asistăm în spațiul public la o explozie a manifestărilor care încalcă această ordonanță și nu numai.

Este vorba despre ordonanța care interzice organizațiile, simbolurile și faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

Datele oficiale transmise de Ministerul Public, la solicitarea RFI România, arată că anul trecut din 27 de dosare privind antisemitismul, un singur dosar a ajuns în instanță, în timp ce alte 9 au fost clasate.
Alte 17 sunt în continuare nesoluționate. 

Totodată, în cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 2020-2021, au fost soluționate opt dosare având ca obiect infracțiunile prev. de art. 369 din Codul penal și OUG 31/2002 (șase prin clasare, două prin declinare), iar alte opt, înregistrate în aceeași perioadă se află în lucru, se arată în răspunsul Parchetului General.

În ceea ce privește cauzele soluționate în perioada 2018-2020, au fost efectuate verificări ale soluțiilor de clasare, fiind dispuse infirmări în două dintre acestea. Într-una dintre cauze ordonanța parchetului nu a fost confirmată de instanța de judecată, iar în cealaltă au fost efectuate noi cercetări care au determinat o soluție de renunțare la urmărire penală. 

Cum se explică faptul că aproape nici un dosar nu ajunge în instanță și practic nicio acțiune antisemită nu e pedepsită? l-am întrebat pe directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian.

Alexandru Florian: Institutul Elie Wiesel are, printre alte atribuții și aceea de a monitoriza spațiul public al comunicării în privința manifestărilor de antisemitism, negare a Holocaustului sau de promovare cu o imagine pozitivă a persoanelor condamnate pentru crime de război, aspecte care sunt incriminate în Ordonanța de Urgență nr. 31 din 2012 și prin ultima modificare pe care a suportat-o legea 217 din 2015. 

În afara reacțiilor publice pe care le facem pe Facebook-ul institutului sau prin comunicate de presă există situații sau manifestări pe care le apreciem ca fiind deosebit de grave. Atunci, ne adresăm Parchetului în baza ordonanței de care aminteam. 

Avem șapte dosare depuse în perioada 2013-2020.  Șapte dosare care au fost soluționate definitiv. Nu mai există cale de atac. Plângerile noastre sunt respinse și dosarele clasate în faza de cercetare. Nu au ajuns în instanță. 

Cel mult unele dintre aceste șapte dosare au ajuns în camera preliminare la judecătorie și judecătorul din camera preliminară a confirmat renunțarea la urmărirea penală propusă de parchetul de pe lângă judecătoria unde era depusă plângerea.
 

Reporter: Care e motivul? 
AF: Motivele sunt în funcție de sesizările pe care le-am făcut, iar fapta nu s-a încadrat într-un articol sau altul al ordonanței. Acolo sunt mai multe articole care incriminează. Pe de o parte incriminează simbolurile cu caracter fascist sau legionar.  Este interzis să faci o anumită gesticulație sau să ai anumite simboluri care aparțin nazismului sua mișcării legionare.

Amintesc pe scurt de simboluri cvasi cunoscute, cum ar fi svastica sau simbolul electoral al Partidului Totul pentru Țară, acea înlănțuire pe verticală și pe orizontală de cruci ortodoxe sau salutul nazist sau portul unor elemente de uniformă, cămașa brună, cămașa verde, diagonala militară cu centură. 

Alt articol din ordonanță interzice acest cult memorial al persoanelor condamnate pentru crime de război. Dintre aceste 7 dosare două se referă la vânzarea prin internet de către firme, nu de persoane particulare, de produse care promovau aceste simboluri legionare sau naziste, svastica sau portretul lui Ion Antonescu imprimat pe un tricou. Acesta e criminal de război. E vorba de două magazine online. Ambele dosare au fost clasate. 

Fiind definitive, aș putea să amintesc fără să citez pentru că nu le am în față, unul din argumente pentru unul dintre cele două cazuri este că proprietarul magazinului în fața anchetatorului a spus că el nu cunoștea prevederile aduse de această lege și prin urmare nu știa că este interzis că este interzis să vinzi tricouri cu Ion Antonescu imprimat pe materialul respectiv.

Aș vrea să subliniez că în toate societățile democratice există principiul că necunoașterea unei legi nu este motiv care să justifice o abatere de la o lege. Mai invoca și alte argumente. Cum că și-ar fi cerut scuze nu știu de la cine. Pe scurt, anchetatorii, în baza acestor argumente, au decis închiderea, clasarea cazului. Ăsta e un exemplu. 

Ca să dau alt exemplu din domeniul unor realități pe care noi le considerăm extrem de clare și nu ar trebui prea multe justificări, e o persoană care face salutul nazist în față la Ministerul Public și în fața intrării de la Institutul Elie Wiesel, chiar sub placa care amintește și pe care scrie clar „Institutul Național pentru Studierea Holocaustului”.

Sub această denumire să stai să faci salutul nazist și în uniformă legionară, cred că e și un gest incitator. Ori, procurorii, după vreo patru ani de anchetă au consimțit, în baza declarațiilor persoanei reclamate, că salutul a fost nazist în formă, dar în conținut era un salut pașnic, că persoana respectivă făcea un semn de pace.


Nu știu cum se poate face. Și s-a clasat. Unele dosare se clasează cu niște argumente puerile, lipsite de o bază și juridică și reală. Cert este că în baza unor statistici pe care Ministerul Public le conferă de vreo trei ani la solicitarea mass media, Ordonanța de Urgență 31/2002, care are aproape 20 de ani de existență, este ineficientă. 

Nu s-a consemnat niciun caz care să ajungă să fie pe masa judecătorilor, să fie și judecat, cu o singură excepție. Anul acesta s-a dat un verdict în faza de fond pentru o negare explicită, în niște articole și publicații, a holocaustului. E adevărat că încă nu s-a terminat procesul. Persoana respectivă este încă sub prezumția de nevinovăție. Urmează fondul. 97% - 98% din plângerile pe ordonanța 31, de la început și până astăzi sunt clasate din faza de anchetă. Asta este o problemă. Ori legea nu e bine scrisă. Ori anchetele se fac cu anumite lipsuri.

Eu am spus de multe ori. Probabil că una din cauze e lipsa de educație a celor care anchetează. Nu cunosc istoria. Nu cunosc semnificația. Nu cunosc riscurile anumitor vorbe, ce înseamnă negarea holocaustului, a anumitor gesturi, simboluri. Nu cunosc nici măcar o experiență similară juridică din țările Uniunii Europene unde suntem parte. Sunt cazuri în alte țări, mai la vest în Europa, unde asemenea situații s-au tranșat prin verdicte de vinovăție.

Rep: Legea să fie de vină sau să nu spunem lipsa de educație a anchetatorilor, cum spuneați dumneavoastră? Dacă stăm să ne gândim, cazul menționat anterior este totuși, singurul condamnat în primă instanță, dar primul caz, este al unui fost ofițer SRI. Asta poate ridica niște semne de întrebare legat de mentalitatea acestor oameni?
AF: Eu nu aș vrea să intru în jocul speculațiilor. Pot să vă spun și ascultătorii dumneavoastră pot să analizeze și să interpreteze, că domnul respectiv, a fost, într-adevăr, salariat al Serviciului Român de Informații, până acum câțiva ani. Conform celor spuse de el în public a deținut o poziție destul de înaltă într-un departament de analiză al Serviciului Român de Informații.

Dar, manifestările de negare a Holocaustului și de antisemitism, într-o formă gregară și vulgară, au avut loc după ce a fost pensionat din instituția respectivă. Și cum se face această negare sau cum este exprimat acest antisemitism este un element deosebit de interesant.

Ceea ce face el astăzi nu poate fi legat în mod de faptul că el a fost salariat al Serviciului Român de Informații la un departament de analiză. Probabil că superiorii lui pot să știe și au apreciat munca lui. Nu cunosc. Nu vreau să mă pronunț. Ceea ce face el astăzi pe acest domeniu al culturii civice legate de istoria și memoria holocaustului este ceva groaznic.
 

Rep: Pe de altă parte, noi până acum am vorbit de un bilanț care se oprea în 2020. 2021 a intrat în forță. Dacă ne uităm pe scena publică, în Parlament, undeva s-au schimbat lucrurile din ce monitorizați? 
AF: Într-adevăr, pot să spun că februarie, martie au fost din punctul ăsta de vedere două luni de foc. Din ianuarie 1990 de când am început tranziția spre democrație, libertatea de expresie, de asociere și până astăzi eu nu am mai întâlnit o asemenea densitate, intensitate de mesaje cu caracter antisemit sau de promovare a unor imagini eroizante a unor persoane care au aparținut extremei dreapta fasciste din perioada interbelică. Și unde au apărut? În instituția care este simbolul democrației, respectiv Senatul României, în spațiul public în sensul de mesaje transmise în mass media.

Sunt chiar analiști de pe unele canale de mass media care leagă antisemitismul de prejudecată că evreii au creat acest antisemitism de astăzi. Unii dintre ei, fără să dau nume, sunt considerați de breasla jurnalistă ca fiind lideri de opinie. Mesajul antisemit sau negaționist s-a cam aglomerat și a ieșit la suprafață. A ieșit din spațiul online sau din subsolurile de comentarii de pe la articole de presă, ce puteai întâlni în spațiul virtual și a venit într-o formă destul de aprinsă, pe de o parte în instituția Parlamentului, ceea ce este un mare semn de întrebare. 

Pe de altă parte pe canale de comunicare publice și accesibile, mă refer la televiziuni sau jurnale. Cum se explică asta? Aș face o paralelă între cei patru ani de domnie a lui Trump și ce s-a întâmplat acolo cu mișcările extremiste față de afro-americani sau de modul în care sunt tratate mișcările considerate progresiste și ascensiunea în Parlament a acestei grupări radical extremiste de extremă dreapta, fără nicio îndoială, care numește, într-o prescurtare nefericită, AUR. 

 
Directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian.