Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cazul Pitești: Unul dintre polițiștii arestați s-a pensionat, celălalt a fost suspendat

Unul dintre cei doi poliţişti din Pitești arestaţi preventiv în cazul bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de pe o terasă s-a pensionat, iar celălalt a fost suspendat, a anunţat, marţi, Poliția Argeş. 

Unul dintre polițiști s-a pensionat începând cu 19 aprilie, iar în cazul celuilalt s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu, pe perioada măsurii arestării preventive, potrivit unui comunicat de presă transmis marți de Poliția Argeș, citat de Hotnews.ro. 

Tribunalul Argeş a dispus, luni, arestarea preventivă a celor doi agenţi de poliţie din Piteşti reţinuţi pentru purtare abuzivă şi lovituri cauzatoare de moarte în cazul bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de pe o terasă. Instanţa a admis propunerea procurorilor şi a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. Hotărârea Tribunalului Argeş este executorie, dar nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Piteşti.

Uărbat de 63 de ani a murit la scurt timp după ce a fost imobilizat de cei doi polițiști, care au intervenit brutal, pe motiv că bărbatul refuza să plece de la terasa unui restaurant cuprins de incendiu. Legiștii au stabilit că moartea victimei a fost violentă, în urma asfixiei mecanice, după comprimarea gâtului și toracelui.