Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Membru CNSAS: Recrutarea minorilor de către Securitate, un abuz în masă pe care statul român trebuie să și-l asume

dosare_copii.jpg

Membru CNSAS: Recrutarea minorilor de către Securitate, un abuz în masă pe care statul român trebuie să și-l asume Image source: pixabay

Parchetul Militar a deschis un dosar in rem privind recrutarea  minorilor de către fosta Securitate. Sunt mii de victime, spune la RFI Germina Nagâț, membru  al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității care precizeaza ca in prima faza sesizarea vizeaza activitatea a 43 de ofiteri ai Securității.

Este un abuz in masa asupra minorilor, făcut de statul comunist,  iar acum autoritățile trebuie  să-și asume această lașitate - că statul nu a făcut nimic pentru ei, explica la RFI Germina Nagâț, membră CNSAS.

Germina Nagâț: Primul lot este de 43 de ofițeri. În dreptul lor sunt vreo 690 de copii recrutați. Pentru fiecare ofițer care a participat la această acțiune s-a compus și o listă de minori care au fost recrutați potrivit documentelor din arhiva CNSAS. Acțiunea va continua. În niciun caz nu vom rămâne la acești 50 de ofițeri.

O să procesăm treptat tot ce avem. Din ce avem rezultă că au fost mii de copii recrutați în anii 1980. În fiecare județ al țării se recrutau în licee câțiva informatori. Depinde de la liceu la liceu. Am găsit și licee în care s-a recrutat în fiecare clasă câte o sursă, în alte licee mai puțini. Depinde mult și de ofițerul care răspunde de subiectul ăsta. Depinde și de alte circumstanțe. Dar în orice caz nu vor fi doar atâția. Asta pot să vă confirm.

Reporter: Ce șanse sunt să se întâmple ceva în instanță în condițiile în care, așa cum spunea și colegul dumneavoastră, domnul Csendes, s-a pus problema prescripției faptelor.

GN: Nu știu cine a pus problema asta. În CNSAS nu ne-am pus-o. Dacă ne-am pune problema asta ar trebui să nu mai trimitem nimic la instanță, nici colaboratorii, nici ofițerii care au încălcat drepturile omului. Noi nu putem să ne pronunțăm pe subiectul prescripției. Este treaba procurorilor. Însă, noi am avut discuții prealabile înainte să ne apucăm de această treabă, tocmai pentru că e vastă și e foarte complexă. Am avut câteva întâlniri de lucru cu reprezentanții secției parchetelor militare.

Le-am dus documentele. Au înțeles situația. Dânșii au spus că trebuie să îi sesizăm in rem pe toate rigorile legale. Dânșii mai departe vor constata dacă s-a prescris ceva sau nu. Dacă mă întrebați ca opinie strict personală, datorită amplitudinii acestui fenomen, datorită numărului foarte mare de minori recrutați și pentru că a fost politică de stat, nu vorbim de prescripție în sensul clasic al cuvântului după normele obișnuite ale faptei penale. Aici intrăm în zona infracțiunilor împotriva umanității, care nu se prescriu. 

Rep: Asta mi-a atras atenția. Domnul Csendes spunea că au avut loc negocieri și cu Parchetul Militar. Ce negociezi?
GN: Nu se pot numi negocieri. Nu înțeleg rolul acestui cuvânt. Au fost niște discuții tehnice. Rolul lor era să stabilim cum din acest munte de hârtie, pentru că sunt foarte multe volume, mii de file, cum să facem prezentarea lor, cum să facem selecția datelor, ce anume ajută cercetării penale în această speță. Despre asta au fost discuțiile. Nub a fost vorba despre niciun fel de negociere. Am avut nevoie de o îndrumare ca să punem sesizarea în forma corectă. Și anexele să fie cele care trebuie.

S-au copiat foarte multe documente și s-au anexat la această sesizare. Sesizarea a plecat înainte de Paște. Nouă ni s-a confirmat de la Parchetul Militar că s-a deschis un dosar separat. Vom continua să trimitem probe. Sunt atât de multe încât nu vedem capătul. Sincer vă spun. E vorba de sute de volume, nu de file. În fiecare volum poți să găsești zeci de cazuri de copii, plus dosarele individuale. Există și dosare de minori recrutați cu dosar individual. Nu sunt în volumele colective. Ne așteptăm să avem mii de victime și să vedem câți ofițeri. Fenomenul s-a întins pe mai mult de un deceniu. Mai mult nu pot să vă spun.

Rep: Ați primit asigurări de la Parchetul Militar că intră la...(n.r. crime împotriva umanității)?
GN: Acest dosar a fost deschis. Numărul lui și alte detalii o să vi le comunicăm și noi. CNSAS o să dea un comunicat. Sper că nu va fi nimeni atât de cinic încât cu probele astea în față să spună, cum spun securiștii, că nu s-a întâmplat nimic, nu le-am făcut nimic acestor minori, nu le-am dat o palmă, nu a presupus nimic, era o formalitate, doar i-am recrutat.

Rep: Spuneați că sunt dosare întregi și mii de victime...Sunt dosare întregi compuse numai din angajamente ale minorilor și uneori se mai găsesc și note informative date de dânșii. La atâta material puteți demonstra impactul?

GN.: Acest număr imens de situații arată impactul asupra societății. Asta ridică problema la nivel de problemă de masă. Este un abuz făcut în masă împotriva minorilor de către statul român comunist. Asta este prima condiție ca să te apropii de încadrarea de infracțiuni împotriva umanității. Ne îngrozim în plus și pentru că adulții care sunt azi în activitate, sunt la o vârstă foarte bună, în plină maturitate și sunt în viața publică și candidează pentru funcții, sunt dintre cei care elevi fiind, minori fiind au fost recrutați.

Ca societate ne lovim de problema asta. Nu este o problemă individuală. Trebuie să știm cum ne raportăm la acești oameni, cum ne raportăm la aceste situații. Sunt victime dânșii sau sunt colaboratori în sensul legii și sunt incriminabili. Este o problemă foarte delicată și foarte complicată.

Rep: În timp ce vorbim mă uit în codul penal la infracțiunea de crime împotriva umanității. Încerc să îmi dau seama pentru că știu că de multe ori intenția poate fi bună, dar în final justiția se uită fix la chichițe din acestea. 

G:N: Să se uite liniștiți la aceste chichițe și statul român să își asume și această lașitate după 30 de ani, anume că nu s-a întâmplat nimic cu acești copii pe care i-a luat în clasa a IX-a, a X-a, la 14, 15 ani sau chiar și mai devreme, i-a păcălit și i-a pus să semneze un angajament și să dea informații despre cei din jurul lor.

Dacă statul român democrat spune că nu s-a întâmplat nimic și nu e niciun abuz aici, fenomenul fiind de masă o să știm o dată în plus în ce țară trăim. Asta e tot ce pot să spun. Eu trag nădejde că nu se va întâmpla lucrul ăsta. Toți am fost elevi. Știm ce înseamnă să te cheme diriginta sau directoarea într-o cameră a liceului sau la internat și să îți prezinte un domn, care nu știu dacă era în uniformă, dar aș pune pariu că nu și care să stea de vorbă cu tine.

Pe urmă tu rămâi singur cu domnul acela. Și ce se întâmplă acolo în timpul discuției nu ai voie să spui nimănui, nici părinților. Ca adult ai toate șansele să nu mai ieși niciodată din povestea asta. Pentru că vine după tine. Vine după tine și în timpul regimului comunist, nu doar în democrație. Termini școala. Te duci în armată.

Uneori dosarul vine după tine la contrainformațiile militare. Sau dacă te duci la facultate vine după tine la facultate. Intri în ghearele lor și nu mai ieși. Și treaba asta se întâmplă de cele mai multe ori în localul școlii. Ce discernământ putem să îi cerem unui puști de clasa a IX-a sau a X-a în raport cu un ofițer în civil? Toate scuzele și toate marotele care ni se vâră în nas acum de către foștii securiști, cum că era o activitate legală, firească,că  în orice stat din lume se face treaba asta, că avea beneficii pentru societate, toate pică, după părerea mea în fața recrutării minorilor.

Ce scuze poți să găsești acestei orori? În afară de recrutarea la normă și faptul că ai avut un comandament politic pe care l-ai aplicat orbește, ce justificare practică, morală, legală poți să găsești unui asemenea abuz. Vreau să aud măcar ok discuție onestă pe subiectul ăsta până să ajungem la justiție. Am auzit câteva răspunsuri de la unii ofițeri cu care am avut ocazia să stăm de vorbă pe vreme când se făceau audieri la CNSAS. Acum legea nu  mai permite.

Ei erau foarte relaxați. Dar ce li s-a întâmplat? Nu i-a bătut nimeni, nu au pățit nimic. Au semnat și ei niște hârtii. Nu doare. Nu conta că nu e legal, dar așa erau vremurile. Dar ce le-am făcut? Nu le-am făcut nimic. Toți ofițerii care intră în discuția asta sunt în viață și se pot apăra. Sunt curioasă cu ce argumente. De abia aștept să le aflu.

 
Germina Nagâț, membru CNSAS