Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


O aplicație criptată folosită de asasini și traficanți era, de fapt, controlată de FBI. Sute de arestări

anom.png

Premierul australian Scott Morrisson (la pupitru), împreună cu Anthony Russo, reprezentantul FBI în Australia (mijlocul imaginii) și cu șeful Poliției australiene la conferința de presă de la Sydney, 8 iunie 2021
Image source: 
AFP via rfi.fr

Sute de persoane au fost arestate în întreaga lume în cursul unei uriaşe operaţiuni internaţionale de împotriva criminalităţii organizate, posibilă prin decriptarea comunicaţiilor codificate între infractori, a anunţat marţi poliţia federală australiană, notează AFP, citat de G4Media.

Această operaţiune a fost declanşată de forțele de poliţie din mai multe ţări din Europa, din Statele Unite, Australia şi Noua Zeelandă, care au reuşit să decodifice, în ultimii trei ani, în timp real, mii de mesaje criptate în cadrul grupărilor criminale de tot felul, a indicat poliţia australiană într-un comunicat.

La rândul său, poliţia neozeelandeză a descris operaţiunea drept „cea mai sofisticată din lume efectuată până în prezent de forţele de ordine împotriva crimei organizate”.

Interceptarea masivă a mesajelor a fost posibilă cu ajutorul unei aplicaţii numite ANoM, de care se serveau infractori din întreaga lume pentru a comunica în mod criptat, dar care era de fapt controlată de FBI, poliţia federală americană.

Mesajele se refereau în special la proiecte de asasinat şi trafic de droguri şi de arme, a precizat poliţia australiană care a arestat 224 de persoane din toate regiunile ţării.

„Sute de persoane au fost arestate” în afara Australiei, a adăugat aceeaşi sursă.

Poliţia din Noua Zeelandă a anunţat arestarea a 35 de persoane, mai ales pentru trafic de droguri şi spălare de bani.

Aplicaţia ANoM era instalată pe telefoane mobile care, lipsite de orice altă funcţionalitate, se tranzacţionau pe piaţa neagră.

Un telefon de acest tip putea comunica numai cu un alt telefon care conţinea aplicaţia. „Un criminal trebuia să cunoască un alt criminal pentru a obţine aplicația”, a explicat poliţia australiană într-un comunicat.

„Aparatele au circulat şi popularitatea lor a crescut în rândul infractorilor, care aveau încredere în legitimitatea aplicaţiei, deoarece marile figuri ale crimei organizate erau garanţi ai integrităţii acesteia”, a adăugat sursa.

„Aceşti influenceri criminali au pus poliţia federală australiană în buzunarul a sute de presupuşi infractori”, şi-a exprimat mulţumirea şeful poliţiei australiene, Reece Kershaw, în comunicat.

„Practic, ei şi-au pus cătuşele de la unul la altul adoptând şi având încredere în ANoM şi comunicând deschis, neştiind că îi ascultăm tot timpul”, a adăugat el.

Operaţiunea a primit numele de cod „Ironside” în Australia şi „Trojan Shield” la nivel mondial.

800 de arestări, 8 tone de cocaină capturate, 100 de asasinate dejucate

Peste 800 de persoane au fost arestate în cadrul operațiuni, a anunțat tot marți Jean-Philippe Lecouffe, director adjunct al Europol într-o conferinţă de presă desfăşurată la Haga, transmit AFP, Reuters şi dpa citat de Agerpres.

''Aceste informaţii au dus în cursul săptămânii trecute la sute de operaţiuni poliţieneşti în lume, din Noua Zeelandă în Australia trecând prin Europa şi SUA, cu rezultate impresionante'', a declarat Jean-Philippe Lecouffe.

El a menţionat că au fost efectuate percheziţii în peste 700 de locuri, fiind capturate 8 tone de cocaină.

Ţările implicate în operaţiunea coordonată a poliţiei includ Australia, Austria, Suedia, Danemarca, Estonia, Lituania, Norvegia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Germania şi SUA, a adăugat Lecouffe.

În aceeaşi conferinţă de presă, Calvin Shivers, director adjunct al Biroului Federal de Investigaţii american (FBI), a indicat că operaţiunea a permis salvarea a cel puţin 100 de vieţi.

''În ultimele 18 luni, FBI le-a furnizat organizaţiilor infracţionale cel puţin 300 de aparate telefonice criptate, în peste 100 de ţări, ceea ce ne-a permis să le supraveghem comunicaţiile'', a explicat Calvin Shivers.

''Peste 100 de ameninţări cu moartea au fost dejucate'', a adăugat reprezentantul FBI.

Alte detalii au fost oferite de către reprezentanţi ai Suediei şi Ţărilor de Jos. Ei nu au precizat numărul exact de arestări operate în fiecare ţară, dar o oficialitate suedeză a spus că 70 dintre ele au avut loc în Suedia. Alte 49 de persoane au fost arestate în Ţările de Jos, potrivit unui reprezentant al poliţiei olandeze.

La rândul său, Parchetul din Frankfurt a anunţat, tot marţi, că poliţia germană a arestat cel puţin 70 de persoane şi a percheziţionat 150 de locuri din Germania, în cadrul aceleiaşi operaţiuni a poliţiei la nivel global.

Raidurile poliţiei s-au concentrat în landul Hessa, din vestul ţării. Au fost capturate 20 de arme, cel puţin 30 de automobile de lux şi aproximativ 250.000 de euro cash, precum şi echipament IT utilizat de infractori. La percheziţiile din Germania au participat aproape 1.500 de poliţişti.