Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Scandalul Wirecard: o minciună de 1,9 miliarde de euro

wirecard.png

Sursa imaginii: 
AFP via France24

O anchetă a fost deschisă recent în Filipine împotriva fostului director financiar al companiei germane Wirecard, lichidată anul trecut în urma unui scandal fără precedent. Autoritățile l-au acuzat pe el și pe alții de fraudă în sistemul bancar și de criminalitate cibernetică, după cum a anunțat guvernul filipinez.

Desființarea în 2020 a companiei Wirecard, furnizor global de servicii financiare în segmentul în plină expansiune al plăților electronice, este considerată cel mai răsunător scandal din perioada postbelică în Germania.

Scandalul Wirecard a izbucnit în iunie 2020, când grupul, cotată cu prestigiosul indice bursier Dax al celor mai mari companii germane, a mărturisit că cele 1,9 miliarde de euro care se presupuneau că există în conturile sale la două dintre băncile filipineze nu existau de fapt. Această declarație a dus la scăderea cu peste 98% a prețului acțiunilor pe bursă.

Banca Centrală din Filipine a asigurat deja că această sumă nu a intrat vreodată în sistemul financiar al țării și că cele două bănci incriminate au negat orice relație cu Wirecard.

Biroul Național de Investigații din Filipine a depus la 31 mai două plângeri împotriva fostului director financiar al grupului Wirecard, Jan Marsalek, cât și împotriva unui avocat din Manila și a angajaților băncii, a declarat ministrul Justiției Menardo Guevarra pentru agenția de presă France-Presse.

O anchetă preliminară a fost deschisă, însă Ministerul Public este cel care va decide cu privire la acuzațiile aduse.

Domnul Marsalek, care a dispărut și a scăpat de poliția germană, era responsabil de activitățile companiei în Asia, activități care se află în centrul acuzațiilor de fraudă contabilă.

 

Traducere de Andreea Sefciuchevici după articolul publicat de France 24