Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Laura Ștefan: "Chestiunea spinoasă a secției speciale ține de asumare politică. Dar e mai comod să aruncăm pisica în ograda justiției"

id31359_inquam_photos_george_calin.jpg

Laura Ștefan: "Chestiunea spinoasă a Secției Speciale ține de asumare politică. Dar e mai comod să aruncăm pisica în ograda justiției" . Foto: Inquam Photos / George Calin
Sursa imaginii: 
Inquam Photos / George Calin

Pentru prima data un comisar european pune România în aceeași grupă cu Polonia si Ungaria în ceea ce privește respectarea deciziilor instanțelor europene. Comisarul pe justiție, Didier Reynders, amenință cu sancțiuni dacă Bucureștiul continuă să conteste primatul dreptului european.

 Avertismentul este transmis prin intermediul publicației The Financial Times. Guvernul de la București se plasează undeva la mijloc în această chestiune, apreciază responsabilul de la Bruxelles care avertizează că ar putea aplica sancțiuni României din cauza poziției ”permanente și persistente” a Curții Constituționale împotriva dreptului european și împotriva supremației deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Chestiunea poate fi rezolvată foarte simplu, în Parlament. Ține de asumare politică în a tranșa chestiunea spinoasă a secției speciale. "Dar e mai comod să aruncăm pisica în ograda justiției" explică Laura Ștefan, de la Expert Forum într-un interviu acordat RFI România.

L.Ș:  Asta încearcă să spună comisarul european, că lucrurile trebuie rezolvate, nu pot fi lăsate să treneze  la infinit, așa cum din păcate Bucureștiul a făcut-o în tot acești ani pentru că problema  de fapt este, să nu uităm, legată de existența, de înființarea sau desființarea Secției Speciale. 

O astfel de decizie, dacă exista voință politică, se lua demult la București. Nu e vreun dubiu unde se situează Bruxellesul vizavi de această Secție Specială, ne-a spus-o în mod repetat în rapoartele de țară așa încât cred că și Guvernul de la București, indiferent care este acesta, știe exact în ce direcție și-ar dori Bruxellesul să fie reformată această bucățică din sistemul judiciar românesc. 

Cred că de acolo ar trebui sa începem discuția: Unde suntem? Care sunt măsurile concrete care urmează a fi adoptate? Văd că domnul ministru Predoiu vorbește despre o inițiativă legislativă pe această chestiune, lucru foarte bun. Dar cred că declarațiile politicienilor de-a lungul timpului pe această chestiune au fost și ele problematice adică e greu de acceptat și de la Bruxelles poziția Bucureștiului care spune „desființăm Secția Specială și înființăm o altă Secție Specială“. 

Vedeți că de altfel la această chestiune face trimitere și comisarul european care spune „dacă vreți să puneți altceva în loc vom analiza după ce veți lua aceasta decizie”.

Deci dincolo de decizii ale diferitelor instanțe, unde cred că în anii care vin și deja e vizibilă această tendință  vom asista la din ce în ce mai multe "ciocniri" între Curțile Naționale, fie că sunt Supreme, fie că sunt Curțile Constituționale și instanțele europene. Pentru simplu fapt că lucrurile acestea nu au fost tranșate într-o maniera exhaustivă pana în acest moment.

Deci pe lângă această parte de beligeranță între instanțele naționale și instanțele europene cred că ceea ce se așteaptă de la statele membre este să coopereze cu bună credință pe aceste chestiuni. În cazul de față elementul principal este instrumentul legislativ. 

Această structură a fost înființată printr-o lege așa că desființarea ei ar trebui să se facă tot printr-o lege și nu prin pasarea răspunderii la nivelul judecătorilor de scaun care au suficiente lucruri pe care trebuie să le gestioneze fără a mai avea și această problema. 

Deci instanța europeană a spus ca judecătorul de scaun este îndreptățit să evalueze dacă secția aceasta contravine sau nu dreptul european, iar Curtea Constituțională a spus că din perspectiva Constituției României se poate și cu secție, se poate și fără secție, e decizia legiuitorului.

Dar dincolo de asta, cea mai simpla rezolvare a acestei probleme ar fi fost adoptarea unui instrument legislativ care sa tranșeze într-o maniera clară și aici se știe în ce direcție ar trebui tranșată problema aceasta spinoasă. Așa nu mai ajungeam nici la procese, nici la conflicte, nici la amenințări. 

Rep: Și atunci pe cine avantajează totuși faptul ca toată atenția se duce spre justiție? Din ce spuneți foarte bine putea fi rezolvată de Parlament, exista o majoritate să faci ce vrei acolo teoretic? Cine are interesul? Cine este mai câștigat în momentul în care toată presiunea se pune pe justiție? Unde spuneați că exista niște riscuri totuși. 

L.Ș: De fapt să știți ca asta e o practica mai veche in România, cea a transferării deciziilor de politică publică către instanțele de judecată, fie ca e vorba de instanțele obișnuite, fie ca e vorba de Curtea Constituțională. Adică în loc să se ia niște decizii la nivel politic, la nivel executiv se preferă contestațiile și se cere de la Curtea Constituțională de exemplu sa tranșeze dacă o anumită chestiune trebuie să stea într-un fel sau în altul.

Eu văd un mare pericol aici pentru că întrebând atât de des Curtea Constituționala pe toate măsurile care se iau în mod necesar se îngustează foarte mult spațiul de negociere politică și de decizie politică pe chestiuni care de fapt țin de esența actului de guvernare și actului de legiferare.

Cred ca ar trebui să vedem mai multă asumare din partea lidershipului politic pe aceste chestiuni majore. Nu cred ca e vreun dubiu nici unde se poziționează Bruxellesul cu privire, de exemplu, la secția specială și nu cred ca pentru observatorii atenți a fost vreun dubiu că la București exista foarte multă ezitare cu privire la desființarea acestei secții.

E foarte comod să aruncăm pisica in ograda justiției, fie că e națională, fie ca e europeană pentru ca asta cumva ne derobează pe noi de obligația de a decide pe chestiunile majore de politică publică în această țară și ne oferă apoi posibilitatea de a arată cu degetul către Curtea Constituțională, către instanțele obișnuite, către Curtea Europeană de Justiție în funcție de interesul particular al fiecăruia și să acuzăm imperfecțiuni în toate aceste zone. Eu cred că soluția la această problemă era una foarte simpla și ea implică negociere între politicieni și luarea unei măsuri de ordin legislativ. 

Rep: Pai și riscurile, concret, unde apar în momentul în care tu, politic, eviți sa iei o măsură? 

L.Ș: Păi iată, dacă eviți să iei o măsura, de fapt pasezi problema în altă sfera. În cazul nostru pasezi problema către justiție unde poți să ai pe de-o parte decizii contradictorii pentru că România este cunoscută pentru practica sa neunitară și poți să ai iată decizii contradictorii la nivelul instanțelor superioare, cum ar veni in cazul nostru Curtea Constituțională și instanța europeană.

Iar în primul rând riscurile sunt pentru țară, nu vorbim aici de indivizi particulari, vorbim despre riscuri pe care România le are legate de acest  tip de conduită. De aia spun că mie mi se pare logic într-o astfel de situație ca problema să fie tranșată cu responsabilitate în cel mai simplu mod posibil, iar cel mai simplu mod posibil nu este să intrăm în aceste dezbateri și proceduri judiciare  și să avem o decizie politica pe această chestiune. 

Bruxellesul nu ne spune cum să rezolvăm problema și ne spune să o rezolvăm și să o rezolvăm în sensul priorității pe care trebuie să o acordăm dreptului european. Acest lucru se poate face foarte simplu printr-un instrument legislativ, se poate face, iată spune Bruxellesul și prin intermediul hotărârilor judecătorești.

Ce spun eu este că este mai simplu să faci dacă într-adevăr există dorință politică, e mai simplu să rezolvi problema asta într-o direcție clară printr-un instrument legislativ. Vedeți exista proceduri disciplinare în privința anumitor judecători care au interpretat și au aplicat direct decizia CJUE.  

Mie mi se pare că nu e interesul  nimănui să vulnerabilizeze și mai mult judecătorii și să le spunem „rezolvă-mi tu problema aceasta” că politicul preferă să nu ia o decizie și politic preferă să nu ia o decizie de niște ani. Deci mi se pare puțin nedrept și pentru judecători să le pasăm această răspundere. 

Rep: Pe de altă parte Financial Times notează ca deși nu se manifestă la fel de agresiv ca Polonia în ceea ce privește negarea supremației dreptului european, România ar putea să o urmeze. Și asta ce înseamnă? Amenzi cu milioane de euro dacă va refuza să respecte deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene? Cât de departe suntem de acest scenariu privind situația în acest moment? 

L.Ș: Cred că încă se negociază, cred că încă suntem la faza negocierii în care și Bruxellesul și Bucureștiul încearcă să ajungă la o soluție de compromis. Eu sper că ea va fi obținută cât mai repede pentru că nu e benefic pentru nimeni să fim în această situație tensionată în care se arunca vorbe destul de usturătoare dinspre Bruxelles spre București. 
Cred că cel mai bine ar fi ca problema să se rezolve elegant și cât se poate de repede pentru că trenează de niște ani.

 
Laua Ștefan, de la Expert Forum, intervievată de Andreea Orosz