Jurnalista Emilia Șercan: Dacă ar fi acționat corect și cu bună credință, autoritățile puteau să găsească vinovatul în cel mult 72 de ore

Emilia Șercan: Nu, sub nicio formă nu pot să am răbdare. Nu am cum să am răbdare. Deja au trecut aproape cinci luni de la momentul la care s-a produs acțiunea de kompromat, pe care eu am reclamat-o chiar în ziua în care am constat că s-a produs, undeva la mai puțin de 24 de ore. Iar într-o astfel de situație, rapiditatea cu care se mișcă autoritățile este esențială.

Dacă ar fi acționat corect și cu bună credință, autoritățile puteau să găsească persoana care a transmis acea captură de ecran, acea probă dintr-un dosar penal, probabil în cel mult 48 – 72 de ore.

Însă, în acest dosar lucrurile au început să se miște, au început să se facă audieri și acțiuni care sunt presupuse într-o anchetă penală, abia după data de 4 aprilie, când eu am denunțat public operațiunea de kompromat și când am acuzat public autoritățile din România că sunt implicate în această operațiune de kompromat. Până atunci nu s-a întâmplat absolut nimic. Dosarul a fost plimbat între poliție și parchet, între parchet și poliție și apoi din nou la parchet. S-a pierdut timp extrem de prețios.

Reporter: Iar timpul este vital. Dumneavoastră spuneți că pentru a dovedi unde a ajuns acea captură, la cine, mai exact, trebuie să se încadreze într-un anumit timp. Vă rog să dezvoltați, să explicați foarte clar.

EȘ: Noi vorbim despre o infracțiune comisă în mediul online. E foarte important în cazul unei infracțiuni cibernetice să poți să prezervi, să păstrezi, să securizezi anumite probe. Și bineînțeles, să le și colectezi, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

Autoritățile române, procurorul de caz, parchetul în speță și mai înainte poliția, nu au făcut absolut nimic pentru a încerca să obțină aceste date. Și măcar formal, de ochii lumii, așa cum se spune, să încerce să obțină, să ceară datele care arată cine este acționarul site-ului pe care au fost urcate pozele într-o încercare de mușamalizare a kompromatului, într-o încercare de salvare a imaginii Poliției Române. Lucrul ăsta nu se face. Se vede foarte clar că parchetul încearcă să îi protejeze pe cei care au scurs informația din poliție. Parchetul, justiția protejează poliția în această poveste.

Rep: În justificarea procurorului pentru respingerea cererii dumneavoastră acesta pare foarte grijuliu pentru reputația șefilor de poliție și prea puțin interesat să facă lumină în cazul acesta...

EȘ: Da, este prea puțin interesat de situația victimei și de aflarea adevărului, dar mult mai interesat de faptul că persoanele la care a ajuns fotografia ocupă funcții înalte în Poliția Română.

Pot foarte bine să aibă cea mai importantă funcție din statul român, dar într-o situație de genul ăsta nu contează numele și nu contează funcția. Nu se spune nicăieri în Constituția României sau în codul penal că procurorii pot ancheta doar persoanele obișnuite, nu și persoanele care au funcții înalte, așa cum spune procurorul. Acesta spune că nu se pot cere datele alea pentru că ar fi afectată viața profesională. Dar viața mea personală nu a fost afectată? Nu a fost afectată în mod repetat? Care este balanța?

E mai puțin important faptul că o victimă este abuzată și este compromisă sau se încearcă compromiterea ei chiar de șefi ai Poliției Române, dar este foarte important ca acei oameni, care poate sunt șefi ai Poliției Române sau poate nu sunt, că acea captură care a ajuns la șefii Poliției Române nu trebuie verificată dacă nu cumva a plecat chiar de la șefii Poliției Române înspre un site înregistrat pe numele cui? Al unui infractor condamnat definitiv de justiția din România, fugit din țară și care se ascund, bine mersi, în Republica Moldova și pe care statul român nu încearcă sub nicio formă să îl aducă să își ispășească pedeapsa pe care a primit-o în România.

Rep: Poate unii ar spune că era normal ca șefii de poliție să fie informați, să primească acea captură...

EȘ: Nu, nu cred că era normal ca șefi de Poliție Română să primească. Ei nu erau parte. Ei nu erau anchetatori în respectivul dosar. Trebuie înțeles faptul că o probă trebuie conservată, tocmai aceasta fiind ideea pentru care o probă trebuie conservată și nu trebuie distribuită către șefii poliției. Niciodată nu știi de unde poate pleca respectiva probă. Sunt niște chestiuni foarte stricte.

Proba respectivă, ancheta în dosarul respectiv trebuia derulată sub coordonarea procurorului de caz. În schimb, nici măcar până a doua zi, după 24 de ore, dosarul nu a fost trimis la parchet. Practic a fost o afacere a Poliției Române unde polițiștii și-au permis să distribuie între ei respectiva captură de ecran și să facă nu știm ce cu ea, cui și cum în ce circumstanțe au dat-o mai departe pentru că procurorul, justiția din România nu dorește și nu face niciun fel de demers legal ca să afle în primul rând, cine este proprietarul acelui site care a fost construit cu maximă rapiditate pentru a masca scurgerea din poliție și în al doilea rând, pentru a afla cine a scurs efectiv din poliție și modul în care acea captură a ajuns ulterior pe site-ul unui infractor român condamnat, care se ascunde în republica  Moldova.

Rep: În condițiile în care justiția nu se mișcă, înțeleg că mai formulați o plângere penală. Ce vizează ea? Ce încercați să faceți?

EȘ: Încerc să determin autoritățile statului român să își facă treaba. Nu este a doua plângere penală sau a treia. Cred că sunt deja patru sau cinci plângeri penale pe care le-am făcut în acest caz pentru că această acțiune de compromitere și această acțiune de hărțuire constantă a mea continuă și acum. Ea continuă și acum. Voi face tot ce îmi va sta în putință din punct de vedere legal să aflu eu cine sunt cei care au distribuit poza, dacă autoritățile statului român nu fac nimic. Voi face tot ce îmi stă în putere legal, jurnalistic.

Rep: Aveți și susținerea mai multor organizații internaționale care protejează jurnaliștii. Au cerut recent un pic mai multă mișcare din partea autorităților. Și iată că vine Președintele Iohannis care cere să aveți răbdare.

EȘ: Da, victima trebuie să aibă răbdare. Da și nu numai organizațiile media. Am primit foarte multă susținere de la instituții internaționale, cum este OSCE, Comisia Europeană. Am avut o întâlnire cu vicepreședinta Comisiei Europene Vera Jourova, care s-a interesat personal despre cazul meu. Există foarte multă susținere internațională pentru că în afara țării noastre și mai ales la nivelul Uniunii Europene este foarte bine înțeles rolul jurnalistului într-o societate democratică. Și pun accent pe cuvântul democratică. România, din fericire pentru mine și pentru mulți alții din această țară, este membră a Uniunii Europene și trebuie să respecte principiile statului de drept, care includ și respectarea drepturilor presei și libertatea de exprimare.