Lungul, tristul drum al lui Clarence Henderson de la moarte la viață--interviu cu Chris Joyner

În seara de Halloween 1948, într-un cartier înstărit din Carrolton, statul Georgia, un cuplu era atacat de o persoană mascată și înarmată, care a încercat să violeze o tânără albă, Nan Turner, și apoi l-a împușcat mortal pe prietenul ei, Carl 'Buddy' Stevens, care a încercat să oprească violul. Cartușul calibrul 9 mm scos a doua zi, la autopsie, din piciorul lui Buddy Stevens și pistolul găsit un  an și opt zile zile mai târziu, au jucat un rol dramatic în desfășurarea celor trei procese Henderson încheiate, previzil în contextul epocii, cu condamnări la moarte. Era în logica întunecată a vremurilor. În crimele asupra albilor, afro-americanii erau vinovații de serviciu; deseori, cum s-a întâmplat probabil și în acest caz, încă nerezolvat, probele se măsluiau, se aranjau să iasă bine. În Georgia acelor ani, guvernatorul Herman Talmadge  era un rasist notoriu, ca și predecesorul său în funcție, tatăl său, Eugene. Procurorul-șef era și el rasist și segregaționist, cum erau și șerifii cu care a avut de-a face acuzatul, printre care notoriul Lamar Potts din comitatul învecinat, Coweta, care nu s-a ferit să-l snopească în bătaie pe Henderson și să-l injecteze cu  psihotropice înaintea interogatoriilor. Epoca era tulbure.  Erau anii "vânătorii de comuniști", a anchetelor de loialitate impuse de președintele Truman, a Comitetului Permanent de Anchetare a Activităților ne-Americane, a Ku Klux Klan-ului și altor organizații de extremă-dreapta. În iunie 1950 începea războiul din Corea. Războiul Rece era în toi.

Chris Joyner:  M-a atras contextul.  În anii ce au urmat Marelui Crah și celui de-al II-lea Război Mondial, Carrolton, statul Georgia, situat la 72 km. vest de Atlanta, se considera urbe progresistă. Era centru universitar, se construia spital, apăreau fabrici noi, și în mijlocul acestei înfloriri carroltonienii se confruntau cu o problema evitată în multe alte locuri:  înțelegerea sensului acestui progres. Uciderea lui Buddy Stevens conferea urgență nouă acestei chestiuni, pentru că re-deschidea rănile inegalității rasiale, răscolea frica de schimbare socială, reînvia angoasele deschiderii către restul lumii.

Reporter: Crima de care era acuzat Henderson, omucidere agravată, se petrecea la 31 octombrie 1948, într-o lume, cea a sudului american profund, în care aceste răni erau departe de a fi cicatrizate. Arendașul negru, care avea de întreținut o soție și doi copii--cu al treilea pe drum--a compărut  în trei rânduri, la 30 ianuarie 1950, 10 octombrie 1950, și 8 octombrie 1951,  în fața unui judecător care era un stâlp al sistemului segregaționist local și a  unui juriu de albi care, previzibil și nemilos, l-au condamnat de fiecare dată la moarte, în ciuda probelor șubrede, circumstanțiale.  

Chris Joyner:  Sistemul judiciar le era potrivnic negrilor, cu deosebire bărbaților, în special când victima era, precum Buddy Stevens, albă. În acest caz, procurorul, relativ nou în funcție, era ales, deci sub mare presiune, asistentul său, numit, era--pare neverosimil--fratele judecătorului. În plus, șerifi din multiple jurisdicții erau implicați, șefii organizațiilor de ordine erau interesați în rezolvarea grabnică a cazului, iar o știință relativ nouă și nerodată în instanțe, balistica legală, era desfășurată împotriva inculpatului. La primul proces, Clarence Henderson, om sărac, a fost reprezentat de doi avocați din oficiu. Procesul a durat o singură zi,  la capătul căreia a fost condamnat la scaunul electric.

Reporter: Acea sentință a fost  anulată de Curtea Supremă a statului Georgia, cum au fost și celelalte două. Cine l-a ajutat să realizeze acest miracol?

Chris Joyner:  Primii i-au venit în ajutor comuniștii, partidul comunist, înlocuit apoi de Asociația Națională pentru Emanciparea Populației de Culoare (NAACP). Thurgood Marshall, care avea să devină judecător la Curtea Supremă, a fost implicat, în calitate șef al Consiliului Juridic al organizației,  în adunarea de fonduri și organizarea apărării, care a aliniat o echipa bi-rasială. Probabil că nici un avocat negru nu pledase până atunci într-un tribunal din comitatul Carroll.

Reporter:  Celor doi avocați negri angajați de NAACP li s-a alăturat în al doilea și al treilea proces Dan Duke, jurist alb reputat, progresist, care a jucat un rol decisiv în salvarea lui Henderson. Vorbeați mai devreme despre contextul istoric tulbure în care s-au desfășurat procesele. Ce se întâmpla atunci?

Chris Joyner:  Națiunea americană,  comunitățile ei,  care luau cu întârziere măsuri de corectare a injustitiilor sociale și rasiale, de promovare a drepturilor civile,  se confruntau cu o reacție deseori violentă a conservatorilor albi.  Pe fundal era campania anti-comunistă generată și ea de o angoasă care s-a numit "spaima roșie" sau mccarthy-ism. La New York, liderii Partidului Comunist American erau judecați în instanțe, iar  la Washington funcționarii federali erau trecuți prin controale de loialitate menite a stârpi influența comunistă. Faptul că în procesul Henderson comuniștii au fost implicați de la început a fost un element al narațiunii, al încercării lui Henderson de a-și redobândi libertatea.

Reporter:  Clarence Henderson ieșea din închisoare la 17 ianuarie 1953. Care i-a fost destinul, și ce spune destinul său despre America acelei epoci?

Chris Joyner: Până la urmă, după ani de pușcărie fără cauțiune, Clarence Henderson a redevenit un om liber. Familia lui, pauperă înaintea arestării lui, căzuse în sărăcie neagră.  Henderson și familia sa au fost forțați să plece din Carrolton, unde n-ar fi avut nici un viitor. Carroltonienii continuau să-l considere ucigașul nepedepsit al unui alb.  S-au mutat la Atlanta, dar au rămas săraci-- am aflat-o de la membrii familiei sale lărgite care mai trăiau când mi-am început documentarea.  A avut  viață grea, Clarence Henderson. A rămas--și e de înțeles--un om dificil și plin de ură. E greu să te scuturi de sentimentul că ai fost nedreptățit de către albi.  Lumea în care Henderson a fost eliberat nu era una a egalității rasiale. De atunci, din 1953, progresul rasial a fost substanțial. Sechelele   segregaționismului și violenței rasiale rămân, dar încercăm în continuare să le vindecăm.

Reporter:  Pentru dvs. subiectul a fost o călătorie lungă. Cum v-a schimbat, acest caz, cum a schimbat orașul care i-a fost decor agitat, Carrolton, statul Georgia?

Chris Joyner:  M-am interesat de uciderea lui Buddy Stevens și procesele lui Clarence Henderson încă de la începutul carierei mele jurnalistice, acum 26 de ani, în Carrolton. Atunci, memoria crimei era nealterată, importantă. Locuitori care era tineri sau adolescenți atunci mai trăiau, amintirile erau încă vii,  amprenta acelui caz  încă vizibilă. Multă vreme am lăsat la o parte subiectul, și mă bucur. Când am redeschis și am început să recitesc, acum vreo cinci ani,  dosarele pe care le carasem cu mine, într-o cutie, în rătăcirile carierei mele jurnalistice, eram mai experimentat, mai matur. Asta m-a ajutat, mi-a permis să plasez cazul în contextul său mai larg:  nu o simplă crimă urmată de o serie de procese, ci o imagine a ce am fost în deceniul ce a urmat celui de-al II-lea Război Mondial, a ce am devenit ca americani.