Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Au fost lansate procedurile de selecție pentru șefia DNA, DIICOT și Parchetul General

big_eveniment_dna_20_de_ani_27_septembrie_2022_55.jpg

Klaus Iohannis la DNA
Presedintele Romaniei Klaus Iohannis la aniversarea DNA
Sursa imaginii: 
Presidency.ro

La o zi dupa ce a anunţat că demarează procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror-şef al DNA, Ministerul Justitiei a transmis astăzi că a declanșat și procedura de selecție pentru funcția de procuror-șef al DIICOT.

 

 DIICOT este condusă acum interimar de procurorul Oana Pâțu, după ce Giorgiana Hosu, numită în 2020 la șefia Direcției, de președintele Klaus Iohannis, a demisionat după câteva luni, după ce soțul său, fost polițist, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.

La șefia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se află Gabriela Scutea iar Direcția Națională Anticorupție este condusă de Crin Bologa.

Procedura de selecție în cazul acestora urmează să fie finalizată pe 27 februarie. După procesul de selecţie, propunerile motivate ale ministrului Justiţiei vor fi înaintate Secţiei pentru procurori a CSM la aceeaşi dată, în vederea emiterii avizului consultativ motivat al acesteia.

Procedura de selecție pentru șefia DIICOT se va încheia la 1 martie.

Conform legii, procurorul general, procurorul-şef al DNA şi al DIICOT sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcţia de procuror sau judecător, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

G4Media amintește că numirea șefilor de parchete este una dintre ultimele mari decizii ale președintelui Iohannis înainte de terminarea mandatului, alături de numirea unui nou premier la rotativa PSD-PNL, din luna mai a anului viitor.