
Justiţie
Cetățeanul francez reținut în Iran sub acuzația de spionaj a intrat în greva foamei
Benjamin Brière (în afișul din dreapta) este unul dintre cei șapte cetățeni francezi reținuți de autoritățile iraniene.

„Asta e singura opțiune pe care o are Benjamin”, a declarat sora acestuia, după ce a făcut publică decizia fratelui său.
Bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost reținut de autoritățile iraniene sub acuzația „neîntemeiată” de spionaj „ca urmare a presupusei sale participări la un proces-spectacol organizat de gruparea militară Corpul Gărzii Revoluționare Islamice”, a menționat echipa sa. Benjamin Brière nu se consideră altceva decât o victimă ținută ostatică de autoritățile iraniene din propriile interese politice, potrivit declarațiilor avocaților săi.
Benjamin „ajunsese la capătul puterilor, atât din punct de vedere fizice, cât și psihic”, epuizat de lunile de detenție pe care le-a petrecut într-o închisoare „sumbră” din capitala țării, cunoscută ca fiind un centru de detenție unde se practică omorurile extrajudiciare ale opozanților regimului de la Teheran, declară avocatul francezului.
Niciunul dintre drepturile pe care le are nu îi sunt respectate, adaugă avocatul său, Philippe Valent.
Benjamin Brière, francezul care a fost condamnat la opt ani de închisoare sub acuzația de spionaj, se află în închisoarea Vakilabad din Mashhad, un oraș din partea de est a Iranului. Benjamin a mai făcut o dată greva foamei, la sfârșitul lunii decembrie 2021.
Speranțe spulberate
„Greva foamei reprezintă pentru Benjamin singura armă de care se poate folosi în semn de protest față de absurditatea situației dificile cu care se confruntă.”
„Ușor, ușor, își pierde orice speranță că va mai ieși din închisoare. Toate eforturile diplomatice de până acum s-au dovedit a fi în zadar.”
Philippe Valent solicită intensificarea eforturilor depuse, pentru a demonstra că regimul iranian este „întru totul vinovat de cât de afectat este și va fi în continuare clientul său, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, cât timp acesta va mai rămâne în arest”.
Franța a depus nenumărate eforturi la nivel diplomatic pentru eliberarea lui Benjamin Brière și a celorlalți șase cetățeni francezi deținuți în închisorile din Iran, însă toate au fost în zadar.
Franța acuză Iranul că a arestat în mod arbitrar, din interese politice, cetățeni francezi pentru a se folosi de victimele ținute ostatice în schimbul eliberării propriilor cetățeni arestați în Franța, unii dintre aceștia fiind reținuți, însă, sub acuzația de terorism.
Traducere și adaptare de Monica Chivu de pe pagina în limba engleză a RFI.