Cazul Șercan: Șase dosare, șase procurori, șase investigații, zero suspecți. Incompetență, prostie sau reavoință? (Interviu)

Organizațiile cer autorităților române să prioritizeze ancheta și să-i aloce resurse suficiente. La rândul ei, jurnalista Emilia Șercan spune că după un an bilanțul arată  șase dosare, șase procurori, șase investigații, zero suspecți.

Emilia Șercan: Mă simt indignată și mă simt frustrată din cauza faptului că statul român, timp de un an de zile, nu a făcut absolut nimic relevant pentru a descoperi măcar unul dintre făptuitorii din cele șase dosare care au decurs după operațiunea de kompromat, așa cum am numit-o eu, declanșată exact acum un an de zile, după ce eu m-am dus la poliție să reclam furtul unor poze personale și încărcarea lor pe mai multe site-uri pentru adulți.  Iar momentul în care eu m-am dus la poliție s-a transformat într-o poveste extrem de urâtă. 

Aproape un coșmar pentru mine, pentru că o probă pe care eu am dat-o Poliției Române a fost transmisă, a fost scursă din Poliție și publicată ulterior pe site-ul unui infractor condamnat definitiv în justiția din România, care se sustrage condamnării și încarcerării - fostul deputat PSD Cristian Rizea.

Rep: În condițiile în care aici există această tăcere, îți vine cumva susținere din partea mai multor organizații care luptă pentru drepturile jurnaliștilor. Acestea au venit cu o scrisoare deschisă. Cât de importantă este această susținere? 

E.S: Contează foarte mult susținerea organizațiilor internaționale. Sunt 10 dintre cele mai prestigioase organizații care luptă pentru drepturile jurnaliștilor la nivel mondial și, bineînțeles, alături de partenerii lor din România, au transmis un apel către autoritățile din România, către politicienii din România, dar și către autoritățile europene să trateze cu atenție cazul meu, pentru că, după operațiunea de kompromat de acum un an de zile, după ce am scris despre teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, că este plagiată, am fost ținta unor numeroase atacuri și încercări de discreditare.

Ultima dintre ele foarte gravă, venită din partea unei agenții de publicitate care are contracte cu Partidul Național Liberal și care a viralizat, plătind pe Facebook, distribuirea unui articol sau două articole cu conținut denigrator la adresa mea. 

Lucrurile acestea sunt de o gravitate extremă, pentru că atâta timp cât eu am publicat vreun lucru greșit în anchetele mele, cine se simte calomniat, insultat, defăimat are posibilitatea să se îndrepte în justiție împotriva mea și să-mi ceară daune morale pentru lucrurile neadevărate pe care le-aș fi scris.

Ei bine, nicio persoană despre care eu am scris în ultimii ani nu m-a dat în judecată, însă în ultimii ani am fost într- adevăr ținta unor amenințări, la fel încercări de discreditare și așa mai departe.

Însă acestea s-au înmulțit în ultimul an, exact după ce am scris despre teza de doctorat plagiată a premierului Nicolae Ciucă. Și acum, recent, după ce am scris despre teza de doctorat plagiată a ministrului de interne.

Poate că nu știu, sună așa de neconceput...Și da, este de neconceput, pentru că un jurnalist este atacat după ce scrie despre premierul unei țări, despre ministrul de interne al unei țări, cei doi având și funcția de președinte și, respectiv, secretar general al unui partid politic.

Și nu știu dacă domnii Ciucă și Bode sunt conștienți, dar ei sunt actori statali și prin funcțiile pe care le au și ei din această postură, practic sunt beneficiarii campaniei de kompromat și a campaniei de discreditare la adresa mea. 

Nu știu dacă ei sunt implicați în mod direct, dacă ei au comandat lucrul acesta. Asta ar trebui să identifice și să ne spună justiția română, justiție care nu face absolut nimic de un an de zile în cele șase dosare. 

Deci avem șase dosare, avem șase procurori, avem șase anchete și 0 suspecți. Ar trebui să fie în număr de maxim trei, eventual trei dosare. Restul ar trebui să fie reunite și judecate tocmai pentru a avea un tablou cât mai exact asupra modalității în care infracțiunile pe care eu le reclam au fost comise și cine sunt persoanele responsabile. 

Prin această împărțire a dosarelor și împrăștierea lor la mai multe unități de parchet din București, eu consider că se produce o diluare a responsabilităților, o disjungere menită să îngreuneze desfășurarea anchetei și descoperirea făptașilor.

Rep: Cele șase dosare ce arată despre justiția din România?

E.S: Nu știu dacă pot să vorbesc despre incompetență, prostie sau reavoință. Și nu mă feresc de cuvinte. Pentru că într-un an de zile am văzut modul în care într-un dosar penal poate să fie dusă  ancheta într-o zonă care nu are absolut nimic de-a face cu faptele reclamate, dar totuși, făcând anumite acte de urmărire penală și lăsând senzația că lucrezi în respectivul dosar. Asta se întâmplă în acest moment. 

Vedem că jurnalistul care scrie despre politicieni de top din România este hărțuit, este compromis, este discreditat în mod constant de 1 an de zile, iar autoritățile statului nu fac absolut nimic. 

Tocmai pentru că am experiența unor alte situații în care am fost amenințată, când statul s-a mișcat foarte bine, în decurs de o jumătate de an erau descoperiți cei care m-au amenințat cu moartea și care, în fine, au fost și trimiși în judecată, având această experiență, știu foarte bine cum lucrurile pot fi accelerate.

Tocmai pentru că e vorba despre un jurnalist, înțeleg aici că, de fapt, de data aceasta lucrurile sunt în mod voit ținute cu frâna de mână trasă, tocmai pentru a nu se ajunge la persoanele responsabile de comiterea infracțiunilor reclamate de mine. 

Mai exact, scurgerea unei informații din interiorul poliției, violarea vieții mele private, abuz în serviciu, hărțuire, amenințare, șantaj, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic sau mărturie mincinoasă.

Rep: Lucrurile în justiție nu se mișcă deloc. În schimb, pare că un întreg sistem e pe urmele tale. Întrebarea ar fi ce ți-a dat ție putere să reziști în aceșt an?

E.S: Putere îmi dă nedreptatea în sine care se întâmplă în această poveste. Revolta mea personală, banală, mă alimentează să merg mai departe, să nu renunț, ba din contră, să fac tot ceea ce mie îmi stă în putere ca jurnalist, să descopăr eu probe pe care să le dau procurorilor pentru a investiga acest caz. Deși în acest an de zile eu am pus în mâna procurorilor nenumărate dovezi și nenumărate probe, ele au fost ignorate până în momentul de față.

Toate aceste lucruri mă determină mai departe să nu mă las înfrântă în această poveste care, da, este complicată, este consumatoare de timp, de resurse, de energie. Și să nu uităm că mai există un al șaptelea dosar referitor la o amenințare pe care am primit-o chiar a doua zi după ce am scris despre premierul Nicolae Ciucă și teza domniei sale plagiată.

Deci sunt foarte multe dosare penale care îmi ocupă timp, îmi iau din energie, îmi iau din resursele pe care eu ar trebui să le aloc pentru scrierea unor materiale jurnalistice, dar cred că, încercând să-mi fac mie dreptate, e o formă de a face dreptate tuturor jurnaliștilor care la un moment dat ar putea să fie în situația mea, să fie amenințați, să fie hărțuiți, să fie denigrați, calomniați, să fie discreditați și așa mai departe.

Prin această poveste trebuie să dau un exemplu celorlalți că nu trebuie să se lase intimidați în momentul în care au de-a face cu astfel de campanii concertate din partea statului și a unor politicieni care se află la conducerea țării.