Rusia la ONU: Copiii ucraineni nu au fost răpiți, se pot întoarce acasă „când condițiile sunt sigure”

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a declarat, într-o conferință de presă, că Rusia a planificat această reuniune cu mult înainte de anunțul făcut de Curtea de la Haga privind emiterea mandatelor de arestare, având în vedere că țara sa deține președinția rotativă a consiliului  luna viitoare.

Diplomatul a descris problema copiilor „total exagerată” și a spus că Moscova vrea să explice la ședința Consiliului de Securitate, că aceștia au fost duși în Rusia „pur și simplu pentru că am vrut să-i ferim de pericolul pe care îl pot aduce activitățile militare.”

Vassily Nebenzia a fost întrebat dacă Rusia intenționează să returneze copiii. „Când condițiile sunt sigure, desigur. De ce nu?" a răspuns ambasadorul rus, potrivit AP.

Anunțul privind mandatele de arestare pe numele lui Putin și al Mariei Lvova-Belova, comisarul pentru drepturile copilului aparținând de Biroul Președintelui Federației Ruse, a fost salutat de Ucraina ca un prim pas către tragerea la răspundere a Rusiei pentru crimele de război comise după 14 februarie 2022. Mandatele de arestare au fost emise după ce comisia de anchetă a ONU privind Ucraina, a publicat un raport potrivit căruia există dovezi privind transferul ilegal a sute de copii ucraineni în Rusia.

Comisia a concluzionat că atât părinții, cât și copiii s-au confruntat cu multe obstacole în stabilirea contactului, sarcina căzând în primul rând asupra copiilor, copiii mici neputând, probabil, realiza niciun contact. Potrivit comisiei, comportamentul Rusiei „încalcă dreptul internațional umanitar și constituie o crimă de război”.

Guvernul ucrainean susține că 16.221 de copii au fost duși în Rusia de la începutul războiului.

Procurorul care a emis mandatele de arestare, britanicul Karim Khan, a transmis Rusiei, în timpul unei conferințe a miniștrilor justiției din peste 30 de țări, care a avut loc luni, 20 martie: „Dați copiii înapoi, repatriați copiii,” scrie Associated Press care citează Serviciul de știri al Tribunalului Penal Internațional de la Haga.

Nu este prima dată când copiii dintr-o zonă de război sunt duși cu forța într-o altă țară, este vorba de o practică întâlnită atunci când atacatorul vrea să purifice etnic regiunea.

Am discutat despre acest subiect cu profesorul de relații internaționale Valentin Naumescu de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj.

„Deportarea copiilor este una dintre cele mai grave crime de război. Sigur că un asemenea gest politic are „rațiuni” (...) din punctul de vedere al cotropitorilor, legate de purificarea etnică a unei regiuni, asta s-a întâmplat și în al Doilea Război Mondial. Asta face și regimul Putin acum în Ucraina, dorește schimbarea structurii etnice a unor regiuni în ideea clară a rusificării lor accelerate.

Deci, în acest registru trebuie, de fapt, privit, ca purificare etnică și rusificare a regiunilor pe care Moscova le-a anexat. Putin, Moscova speră că aceste teritorii vor rămâne de facto sub controlul administrativ și militar al Federației Ruse (și că, n.r.) va fi liniște în aceste teritorii, în sensul să fie cât mai puțini ucraineni și o structură etnică, să spunem, rusificată.  Sigur că se schimbă anumite legături familiale, sociale, intracomunitare. Acești copii vor parcurge un anumit tip de proces educațional și se speră ca, în timp peste 20-30 de ani să nu mai pună nimeni la îndoială o majoritate rusească în teritoriile anexate.

Este clar că asta se intenționează, iar strategia invadatorilor nu este deloc nouă. Se practică de multă vreme, în Europa, acest mecanism. Tocmai de aceea este considerat  crimă de război și a stat la baza eliberării mandatului internațional de arestare pe numele lui Vladimir Vladimirovici Putin.”

„Ecouri de la Nurenberg” este titlul unui articol din Politico. „Potrivit Crucii Roșii Poloneze, aproximativ 200.000 de copii polonezi, precum și un număr necunoscut de copii de alte etnii, au fost luați din casele lor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și transportați în Germania nazistă,” scrie Politico.

Unii copii polonezi, în principal cei foarte mici, „au fost complet germanizați și integrați în familiile germane adoptive, încât, atunci când în cele din urmă au fost localizați după război, au refuzat să se întoarcă în Polonia. Dar alții au rezistat încă de la început răpitorilor, cum ar fi copiii polonezi mai mari de la un centru de reeducare care au început să-i trezească pe cei mai mici în timpul nopții pentru a-și recita rugăciunile în poloneză, ca să nu uite de unde au venit.”