Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ziua Națională a României, ceremonii cu doi președinți

Ziua Națională, care marchează 96 de ani de la Marea Unire, a fost sărbătorită, ca de obicei, cu parade militare de la care, alături de miile de români, nu au lipsit politicienii. A fost înregistrată și o premieră în ultima vreme – doi președinți ai României au asistat la ceremonii. Cel în funcție, Traian Băsescu, la București, și cel ales, Klaus Iohannis, la Alba Iulia. Manifestările au avut de suferit din cauza vremii neprielnice, așa că puțini oameni au asistat la defilarea militarilor.

În București, faţă de anii trecuţi, parada militară organizată de Ziua Naţională a avut loc în Piaţa Constituţiei, pentru că Arcul de Triumf e într-un proces de reabilitare şi reparaţii. Defilarea militarilor a ținut aproximativ o oră şi zece minute, la eveniment asistând peste 4.000 de persoane. Un număr mult mai mic față de alți ani, poate și din cauza frigului și a ninsorii. De altfel, vremea rea a ținut la sol avioanele care ar fi urmat să ia parte la defilare. Ca urmare a vremii nefavorabile, niciuna dintre cele 20 de aeronave nu s-a ridicat de la sol, au declaratt surse militare.

În ciuda acestui impediment, desfășurarea de forțe a fost impresionantă, numărul militarilor aproape egalându-l pe cel al spectatorilor. La parada militară din Piaţa Constituţiei au participat peste 2.700 de militari, cu peste 250 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP.

Militarilor români li s-au adăugat şi detaşamente de militari din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi Statele Unite ale Americii. La parada militară au asistat preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul apărării, Mircea Duşa. De menționat că șeful statului a stat în tribuna oficială la distanţă de premierul Victor Ponta.

Klaus Iohannis a fost la Alba Iulia

Președintele ales a hotărât să fie prezent în capitala unirii, iar felul în care a fost primit pare de bun augur pentru un început de mandat. Iohannis a ajuns, luni la prânz, la Alba Iulia, și a fost întâmpinat de un grup de localnici îmbrăcaţi în costume populare, care l-au servit cu pâine, sare şi pălincă tradiţională. Cei prezenți la manifestările de Ziua Națională, câteva sute numai, l-au aplaudat.

La parada de la Alba Iulia participă 860 de militari şi peste 40 de mijloace tehnice de luptă, printre care şi trei avioane MiG-21 LanceR. În afară de defilare, manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale cuprind atât momente solemne, cât şi concerte în aer liber, spectacole de lasere şi focuri de artificii. Acestea sunt finanţate de Consiliul Local Alba Iulia cu 200.000 de lei şi Consiliul Judeţean Alba cu peste 300.000 de lei.

Ziua Națională peste hotare

Ministerul Afacerilor Externe a alocat aproximativ 2,28 milioane de lei pentru misiunile diplomatice şi institutele culturale care organizează de Ziua Națională concerte, expoziţii, prezentări de modă, gale ale filmului românesc sau lansări de carte.

Potrivit MAE, aceste evenimente au ca scop ”promovarea valorilor reprezentative ale culturii tradiţionale şi contemporane româneşti, în contextul special al marcării în acest an a 25 de ani de la prăbuşirea regimurilor totalitare în Europa Centrală şi de Sud-Est”.

De Ziua Naţională, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, este la Chişinău, în prima sa vizită oficială în străinătate, ocazie cu care va participa la recepţia organizată de Ambasada României în Republica Moldova.

Revenind în România, să amintim că Ziua Națională este marcată și de familia regală. Aceasta a pornit într-un drum simbolic cu trenul regal, pentru a marca evenimentul. Și anul trecut, de 1 Decembrie, Familia Regală a organizat o astfel de călătorie, trenul fiind așteptat de sute de oameni în gările în care a oprit.