Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Precizări DNA după acţiunea de luni, de la Guvern: Cinci percheziţii pentru suspiciuni de corupţie din iulie 2017

Direcţia Naţională Anticorupţie face primele precizări cu privire la acţiunea de luni de la sediul Guvernului. DNA confirmă cinci percheziţii pentru suspiciuni  într-un dosar de corupţie comise chiar pe parcursul lunii iulie, se arată într-un comunicat dat publicităţii marţi.

DNA a anuntat ca luni,timp de patru ore au avut loc perchezitii în cinci puncte din Bucureşti, la sediul unei instituţii publice. Precizările direcţiei vin în urma solicitărilor formulate de reprezentanți ai mass-media în contextul apariției în spațiul public a unor informații că au avut loc percheziții ale procurorilor anticorupție la sediul Guvernului.

Potrivit unor surse judiciare citate de agerpres, perchezițiile DNA au avut loc la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul care are birourile situate în Palatul Victoria.

Într-un comunicat de presă DNA informează că perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni de corupție comise chiar în cursul lunii iulie 2017.

Potrivit news.ro, procurorii au ridicat mai multe documente și au stat de vorbă cu angajații Secretariatului General al Guvernului. În prezent, SGG este condus de Mihai Busuioc, numit în această funcție de fostul premier Sorin Grindeanu, schimbat tot de el din funcție și numit înapoi de actualul premier, Mihai Tudose.