
Mediu
Greenpeace: România nu monitorizează corespunzător calitatea aerului
greenpeace_romania_calitate_aer.jpg

Alin Tănase, coordonator de campanii la Greenpeace, explică la RFI de ce a ajuns România în această situaţie: „România nu monitorizează corespunzător calitatea aerului şi nu a luat măsuri pentru a o îmbunătăţi, astfel încât să protejeze sănătatea populaţiei. În prezent, România deţine o reţea de monitorizare pe întreg teritoriul ţării. Sunt 143 de staţii, însă nu funcţionează o mare parte din ele. Nu funcţionează fie din motive tehnice, că s-a rupt un cablu şi durează foarte mult timp să-l repare, fie din rea-voinţă, cred eu”.
El precizează că România riscă să plătească amenzi de sute de mii de euro pe zi: „Consecinţele sunt dure: ne aşteaptă amenzi de sute de mii de euro pe zi, care vor fi plătite din bani publici, din banii noştri, ai tuturor cetăţenilor”.