Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


ONG-urile cer ajutorul UE pentru a opri Guvernul să distrugă ariile protejate. Dan Trifu: "Se va alege praful de patrimoniul natural"

padure_wiki.jpg

Federația Coaliția Natura 2000: România are peste 900 de arii naturale protejate
Image source: 
Wikipedia

Federația Coaliția Natura 2000 România va sesiza Avocatul Poporului, dar și Comisia de mediu a Parlamentului European după ce o ordonanță de urgență a eliminat ong-urile de mediu de la administrarea ariilor naturale protejate.

“Este normal şi corect ca statul să gestioneze ariile naturale protejate, care reprezintă o avuţie a ţării”. Astfel a justificat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, scoaterea ariilor protejate din custodia ONG-urilor. În schimb, activiștii de mediu critică eliminarea custozilor deoarece modificarea s-a făcut fără consultare și acuză interese ascunse.

"Custodele este o persoană bine pregătită care trebuie să administreze acea arie care se întinde de la câteva hectare, până la mii de hectare. El este obligat, prin contractele asumate cu Ministerul Mediului, să aibă o echipă de administrare, care să fie foarte bine pregătită din punct de vedere științific, la care se adaugă și ranger-ul sau paznicul de pădure, de asemenea o persoană foarte bine pregătită, care să vadă imediat dacă sunt imperfecțiuni în aria respectivă, dacă sunt atinse valorile ariei respective și tot ceea ce este de conservat acolo", declară la RFI, Dan Trifu, președintele Federației Coaliția Natura 2000.

De ce au fost eliminate ONG-urile de mediu de la administrarea ariilor naturale protejate? "Pentru că aceste ONG-uri erau formate din oameni profesioniști, care respectau legea, care nu dădeau avize după interese politice sau ale unor grupuri de interese și ca atare, au stopat multe investiții în zonele protejate, pentru orice intervenție în aceste zone fiind nevoie de avizul lor. Am fost eliminați pentru că ONG-urile nu răspundeau la comandă, indiferent că era politică sau de un anumit interes", mai spune Dan Trifu.

Acum, atribuţiile custozilor au fost preluate de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, instituție cu 11 angajați, care ar trebui să se ocupe de cele peste 900 de arii protejate, spun activiștii de mediu. Asta, în condiţiile în care ONG-urile care administrau ariile rerspective aveau peste 700 de specialişti în toată ţara.

"Cred că este inadmisibil ca o autoritate din România să administreze, să controleze, să coordoneze și să evalueze ariile protejate. Ea trebuie să-și aleagă: ori administrez, ori coordonez și evaluez. Ea nu le poate face împreună pentru că atunci, vedeți și dumneavoastră în tradiția noastră românească, se va alege praful de acest patrimoniu natural", a precizat Dan Trifu.

Guvernul a adoptat, în urmă cu două săptămâni, o Ordonanţă de Urgenţă prin care atribuţiile custozilor ariilor naturale protejate sunt preluate de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate. Scopul măsurii este  „administrarea unitară a acestor arii naturale şi realizarea unor proiecte de infrastructură cu finanţare europeană în cadrul financiar 2014 – 2020”. Potrivit documentului Executivului, în prezent, administrarea ariilor naturale protejate este „neunitară şi dispersată”, fiind realizată de diferiţi custozi, fapt care „conduce la un nivel scăzut în prioritizarea măsurilor de conservare şi identificarea nevoilor de finanţare şi implementare a acestora”.

Dan Trifu, președinte Federația Coaliția Natura 2000