Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Societatea Ornitologică Română: Declaraţia lui Daea despre cormorani, o glumă proastă

societate_ornitologica_romana_daea_cormorani_gluma_proasta.jpg

Are România prea mulţi cormorani? (Sursa foto: pixabay)
Are România prea mulţi cormorani? (Sursa foto: pixabay)

Declarația despre cormoranii din România făcută la Bruxelles de ministrul Agriculturii este o glumă proastă. O spune la RFI Ovidiu Bufnilă, responsabil comunicare la Societatea Ornitologică Română (SOR).

Ministrul Petre Daea a afirmat recent că în România, „cormoranii fac baie în piscine” și nu se mai feresc de oameni.

Declarația sa a fost salutată de asociațiile din industria piscicolă, care se plâng că înregistrează pierderi uriașe din cauza cormoranilor protejați de lege, care le mănâncă peștele din bazine.

Ovidiu Bufnilă (SOR) spune însă că discuția pe această temă trebuie să pornească de la cifre cât mai exacte, nu de la estimări bazate pe interese comerciale: „Sincer, aceste declaraţii nouă ni se par o glumă, din păcate, este o glumă proastă, pentru că un ministru al unui Guvern din România ar trebui să se prezinte în Parlamentul European cu cifre concrete, iar la ultima raportare pe care Guvernul României a realizat-o către Comisia Europeană, numărul cormoranilor din România era undeva la 60 de mii de exemplare (...). Avem în faţă acelaşi ministru care dorea să ardă culturile de porumb, pentru că aveam pestă porcină, el dorea să împuşte prădătorii cu păr şi pene, pentru că aveam pestă porcină, deşi aceste specii nu transmit pesta porcină”.

Responsabilul SOR precizează că „aceste populaţii de cormorani erau mult mai mari înainte de anii 1950 în România, pentru că atunci piscicultura se făcea altfel. A venit perioada comunistă, în care zonele umede au fost efectiv distruse, au fost asanate, pentru a intra în terenuri arabile, iar suprafeţele de apă acum au fost efectiv aglomerate. Sunt lacuri naturale, seminaturale şi lacuri artificiale, unde nu au făcut altceva decât să înghesuiască toată populaţia de peşte. În concluzie, acolo s-au mutat toate păsările ihtiofage (...), pentru că era singurul loc unde mai găseau hrană. Dacă nu am fi distrus zonele acestea umede, probabil nu se ajungea la astfel de lucruri, dar acum, ceea ce vedem este refacerea populaţiilor de păsări care au fost distruse în regimul comunist. Dar pentru că acum, piscicultura, cel puţin de-a lungul Dunării şi al râurilor mari se face în lacuri care sunt naturale sau seminaturale, este normal să se întâmple acest lucru. Piscicultorii au pus mai mult peşte într-un lanţ trofic în care cormoranul este deasupra peştelui şi e clar, dacă i-am dat mai multă resursă de hrană, el a mâncat mai mult, a făcut mai mulţi pui, are colonii mai multe şi în nici un caz nu au venit să intre în bazinele mici”.

1158