
Mediu
Australia: Incendii uriașe, de dimensiunea cartierului Manhattan din New York
default.png

Condiţiile meteorologice s-au înrăutăţit sâmbătă, specialiştii anunţând intensificarea vânturilor şi creşterea temperaturilor.
Premierul Scott Morrison a anunţat, sâmbătă, că 23 de persoane și-au pierdut viațăa și peste 1.500 de case au fost distruse în actualul sezon de incendii (sezona care a început în septembrie).
În Victoria a fost declarată stare de dezastru, în New South Wales, stare de urgenţă, ambele beneficiind de resurse guvernamentale suplimentare pentru a gestiona problema incendiilor de vegetație.
Tot sâmbătă, Morrison a anunțat o convocare fără precedent a rezerviștilor din cadrul armatei, aproximativ 3.000 de persoane, pentru a sprijini pompierii, precum și alte resurse, inclusiv o a treia navă echipată pentru dezastre și ajutor umanitar.
Vineri, marina australiană a ajutat la evacuarea a aproximativ o mie de persoane din stațiunea Mallacoota, din statul Victoria. Unii locuitori au ales să stea să își protejeze locuinţele, chiar când autoritățile i-au somat să plece cât mai pot.
Meteorologii au emis, sâmbătă, un avertisment de condiţii severe pentru statul New South Wales, cel mai afectat de incendiile de vegetaţie de până în prezent.